FIR CARP EXPERT METHOD FEEDER TEFLON
Descriere produs

Dintre ramurile pescuitului cu feeder, poate tehnica method este cea mai populară. Deoarece tot mai mulți sunt adepții acestui stil de pescuit, de aceea și firul trebuie să se alinieze trendului ascendent al acestei tehnici. Un bun fir de method trebuie să fie destul de puternic, deoarece de cele mai multe ori peștele țintă este crapul. Și binențeles crapuri de nu orice mărime, căci de multe ori pot să ajungă în minciog chiar și exemplare aproape de 20 kilograme. Ne mai vorbind de nebunii de cteno, care sunt renumiți de ruperile firelor odată ajunși în apropierea malului. Trebuie să prezinte o elasticitate minimă, căci de multe ori lansăm undeva la, sau chiar peste, 100 de metri, iar pentru un fir cu elasticitate mărită îi trebuie mai mult timp, până ne semnalează trăsătura. Elasticitatea unui fir monofil obișnuit este undeva la 10%, ceea se înseamnă, că la 100 metri lansați acel fir este capabil să se lungească 10 metri! Dacă ne închipuim, că peștele care a luat momeala a tras doar câțiva zeci de centimetri de fir, la o asemenea elasticitate, noi pe mal nu o să sesizăm mai nimic. Firul Carp Expert Method Feeder în schimb are o elasticitate de sub 5%, deci repede putem face un calcul, că de două ori mai bine și mai repede v-om observa trăsăturile. Dacă peștii sunt mofturoși, avem puține trăsături, numai aceasta ne garantează să nu mergem acasă cu mâna goală. Dar fiindcă un fir este de mică elasticitate, nu trebuie neaparat să fie aspru! Firul mai moale curge mai ușor de pe tamburul mulinetei și astfel reușim să lansăm mai departe. Pe deasupra este mult mai ușor aplicarea unui nod. Și am ajuns la cea de-a doua componentă importantă al acestui fir, învelișul de teflon. Acest înveliș este important, deoarece asigură un strat micro pe suprafața firului, care asigură o alunecare mai ușoară a firului printre inele lansetei și datorită căruia firul se va uza mult mai târziu, crescând longevitatea firului. Însă nu trebuie să ne facem griji, că nodurile făcute se vor desface datorită acestui înveliș, drept urmare ea nu ne va deranja în legarea cârligeleor sau a vârtejelor.

Cod Pret recomandat culoare diametru rezistenta fir lungime
30127-018 Fir Carp Expert Method Feeder Teflon 300m-0,18 There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 23.00 RON 0.08 RON/M Negru0,18 mm4,65 kg300 m
30127-020 Fir Carp Expert Method Feeder Teflon 300m-0,20 There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 22.00 RON 0.07 RON/M Negru0,20 mm5,45 kg300 m
30127-022 Fir Carp Expert Method Feeder Teflon 300m-0,22 21.00 RON 0.07 RON/M Negru0,22 mm6,35 kg300 m
30127-025 Fir Carp Expert Method Feeder Teflon 300m-0,25 There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 25.00 RON 0.08 RON/M Negru0,25 mm8,35 kg300 m
30127-028 Fir Carp Expert Method Feeder Teflon 300m-0,28 There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 25.00 RON 0.08 RON/M Negru0,28 mm9,22 kg300 m
30127-030 Fir Carp Expert Method Feeder Teflon 300m-0,30 There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 25.00 RON 0.08 RON/M Negru0,30 mm11,45 kg300 m


Fir EnergoTeam Power Feeder 150m
9.00 lei
Fir EnergoTeam Power Waggler 150m
9.00 lei
Fir Cralusso Match Sinking Prestige
29.00 lei
Fir Cralusso Feeder Prestige
31.00 lei
FIR CRALUSSO SINKING PRESTIGE 500M
50.00 lei
La method iarna? Și încă cum!
Publicat: 2018-01-03 | Sursa: Szabó Bence | Articol

„Ce este bun în faptul, că toată ziua stai la zero grade Celsius dârdâind lângă bățul de pescuit știind că nici nu este sigur că prinzi ceva?" Nu-i așa, prieteni pescari, că această întrebare nu doar mie mi l-au pus de vreo o mie de ori? Pescuitul în ...

VĂ PREZENTĂM - BENZAR COMPETITION FEEDER
Publicat: 2017-08-08 | Sursa: Nagy Levente | Articol

După lungi așteptări, în sfârșit a sosit noua lansetă din gama BENZAR, botezată BENZAR COMPETITION FEEDER! Cine au ținut în mână una din lansetele din gama Benzar, aceia știu că merită să aștepți pentru aceste lansete! Petru cei ce nu s-au întâlnit ...

Match, feeder, rubeziană, sau poate bologneză?
Publicat: 2017-06-08 | Sursa: Nagy Levente | Articol

Dacă am fi filmat, precis i-aș fi dat numele de „Războiul metodelor". Care este acum cea mai prinzătoare metodă de pescuit de staționar? Acest lucru am dorit să aflăm cu ocazia concursului de pescuit „de casă" organizat în doar câteva clipe. Fiecare locație, ...

Balastiera uitată
Publicat: 2017-04-19 | Sursa: Nagy Levente | Articol

Noi pescarii suntem de mai multe feluri, pentru fiecare, provocarea vine de alt undeva, pentru fiecare distracția, relaxarea înseamnă altceva … Nouă, provocarea și totodată sursa de distracție ne este dată de ceea ce avem la momentul respectiv în față, la îndemână. ...

Pești din buza ghieții
Publicat: 2017-03-24 | Sursa: Nagy Levente | Articol

Cât de mult am așteptat această clipă… A sosit! Am primit vestea de la un trecător, cum că gheața de pe barajul din apropierea orașului s-a îndepărtat la câțiva metrii de mal. Acest lucru am așteptat de luni de zile, astfel că nu au trecut nici câteva ceasuri ...

Pescuit la method înainte de furtună
Publicat: 2018. octombrie 11.
Pe o balastieră cu tehnica method
Publicat: 2018. august 30.
Cu feederul la ten
Publicat: 2018. iulie 04.
Magazin 2018 ianuarie
Publicat: 2018. februarie 01.