Eu cred că fiecare pescar, în felul lui, la planificare viitoarei partide de pescuit îşi spune „acum va veni marea captură” sau „acum o să umplu juvelnicul de peşte”. Cum spune şi „rugăciunea” pescarului: „Dă Doamne să prind un peşte atât de mare încât să nu fiu nevoit să mint”. Şi eu la aşa ceva m-am aşteptat de la o partidă ce o planificasem la vecinii noştri din Vest.

Împreună cu tatăl meu am făcut o escapadă pe o baltă privată de lângă oraşul Nyiregyháza, renumită pentru crapii de peste 10 şi chiar 15 kilograme. Nu eram la prima ieşire pe această amenajare, ba chiar am participat la două concursuri de staţionar, anul acesta şi anul trecut, cu rezultate frumoase.

 

 

Pentru asemenea pești am mers pe baltă
Prietenul meu Nagy Levente

 

 

 

Atunci prim planul a fost al rubezienii, dar cunoscând faptul că peştii mai mari se prind pe această baltă, mai ales, la metode de pescuit la fund, am luat cu mine un feeder potrivit pentru această baltă: lanseta ET Power Feeder de 3,6 metrii lungime, împreună cu mulineta Banax Helicon 500NF, prevăzută cu frână de atac. Pe tambur un fir de 0,30 grosime.

Nada aleasă a fost una specială pentru crap: Benzar Mix Crap Extra 2kg şi Benzar Mix Betain Crap 1 kg, la care am adăugat jumătate de cutie porumb dulce. Nada Betain Crap este una specială dedicată crapilor de talie mare, având în compoziţie pe lângă componentele preferate de crapi, precum pesmetul fluorescent şi pelete de culoare galbenă şi roşie. Acestea din urmă au menirea de a persista mai mult pe fundul apei şi de a nu fi „halite” de către mărunţiş, pentru ca atunci când şi crapii mari ajung pe patul de nadă să mai găsească ceva de ciugulit.

 

 

Meniul zilei: Benzar Mix Crap Extra, Betain Crap si porumb Se observă bine peleții de culoare galbenă și roșie

 

 

 

La umezirea amestecului am simţit pe apa luată din baltă că este foarte rece (undeva la 8OC) - de ştiut fiind faptul că ciprinidele, şi în special crapul începe să se hrănească activ la temperatura apei de, şi peste, 10 OC, iar sub acesta intră într-o oarecare hibernare, consumânduşi proprile depozite de grăsime ca şi sursă de energie. Mi-am şi zis în gând „Na, Kriszti n-o să ai parte de prea multe trăsături astăzi!” Şi cât de adevăr aveam s-a adeverit pe parcursul zilei, când preferatele mele pe această baltă: linii, nu s-au arătat curioase pentru nici o momeală. Vă dezvălui, dragi cititori, că exemplarele de lin de peste un kil sau chiar două au fost cei care m-au făcut să mă „îndrăgostesc” de acest lac şi nu exemplarele de crap de peste 10 kilograme, care de fiecare dată mă lăsau cu montura de rubeziană ruptă şi cu buza umflată.

Şi totuşi speram ca momelile vii (precum râmele de parc, cele roşii de bălegar şi nelipsiţii viermi albi) să-şi facă datoria. Primul care a spart gheaţa a fost tatăl meu care, la râmă de parc, a luat primul caras. Au mai urmat câteva exemplare asemănătoare, dar muştăcioşii se lăsau aşteptaţi. Deodată tresar că am o trăsătură la feeder, vârful lansetei începe să se încovoaie spre lac şi... înţep. Parcă aş simţi ceva la capătul celălalt al firului, dar imediat montura se uşurează. Scot afară şi constat că vizitatorului meu i-am făcut cadou un piercing - mi-a rupt forfacul de 0,14.

 

 

O montură simplă, alături de mulineta În ziua respectivă carașii au fost ceva mai activi

 

 

 

Eram în minutele de prelungiri, dacă aş fi să folosesc termeni sportivi, când, sunt atent că cineva (sau mai bine zis, ceva) îmi ia fir de pe tambur şi îmi zic: „Ei, ce deştept a fost ăla care a descoperit baitrunnerul”. Poţi liniştit să lucrezi între timp la alt ceva şi să nu stai tot timpul plancton lângă beţe. Eu deja am făcut baie după o lansetă trasă în apă de un crap prea flămând. După o înţepare hotărâtă a început drilul, ce a durat aproape 10 minute. N-am vrut să forţez singurul peşte mai răsărit pe care mi la trimis zeiţa Fortuna pe ziua de azi, şi de ce nu, să recunoaştem cinstit, la pescuit îţi trebuie şi noroc - ca de altfel în viaţa de zi cu zi. Peştele s-a luptat cu îndârjire şi am fost tare bucuros la sfârşit că eu am ieşit învingător şi l-am putut scoate, pentru o partidă foto. A fost primul meu crap prins la feeder (de altfel se şi vede pe imagine, parcă aş face reclamă la pastă de dinţi).

 


 

 


 

Nu pot spune că am pornit spre casă cu sufletul împăcat, dar a doua zi ne-a mai readus zâmbetul pe buze şi mie şi tatălui meu. Dar asta este deja o altă povestioară ce va urma să vo relatez. Până atunci, vă doresc Fir întins!

 


 


Două zile, două abordări, ştiuci şi ştiuci

Două zile, două abordări, ştiuci şi ştiuci

2012-05-16 | Sursa: WSB

            Întotdeauna am ştiut despre imprevizibilitatea comportamentală a ştiucilor care uneori pot fi foarte pretenţioase, cu schimbări de comportament, chiar pe parcursul unei zile, darămite de la o zi la alta.           ...


Soluţii câştigătoare-Partea a doua

Soluţii câştigătoare-Partea a doua

2012-05-08 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Partida nu decurgea tocmai aşa cum sperasem. Trăsăturile fuseseră foarte hotărâte la început, apoi parcă totul s-a întors cu susul în jos. Peştii au devenit tot mai evazivi, trăsăturile din ce în ce mai slabe şi mai anemice. Simţeam că ceva se întâmpla ...


Soluţii câştigătoare-Prima parte

Soluţii câştigătoare-Prima parte

2012-05-02 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  De multe ori mi s-a reproşat, mai în glumă, mai în serios, că, uzând de libertatea de alegere a ustensilelor de pescuit, mereu le aleg pe cele mai bune, pe cele mai noi şi pe cele mai scumpe. Deşi păreau a fi reproşuri, nu m-am supărat prea tare, însă mi-am amintit ...


Primavara la babusca

Primavara la babusca

2012-04-25 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Faptul de a putea scrie despre articole de pescuit, atrage după sine o mulţime de beneficii printre care numărându-se libertatea de a merge cel puţin o dată pe săptămână la pescuit, de a lua contact cu o mulţime de locuri diferite şi cu situaţii variate de pescuit, dar ...


Tactici de primăvară

Tactici de primăvară

2012-04-11 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Încă din antichitate, vechii greci şi, mai apoi, romanii spuneau despre răbdare că este o virtute, o caracterisitcă morală care defineşte existenţa umană. Răbdarea, împreună cu alte virtuţi, îl duc pe om spre o existenţă perfectă. Deşi răbdarea reprezintă, ...


Mofturi şi soluţii pentru acestea

Mofturi şi soluţii pentru acestea

2012-04-08 | Sursa: Adelin Avram

  Situaţiile când peştii se sinucid la orice ne plac tuturor, vorbim, povestim despre ele, ne lăudăm cu numărul de capturi, dar ne ferim să vorbim de momentele când aceştia nu pun gura pe nimic. Ba mai mult, haideţi să vorbim de acele momente în care peştii dau în ...


Planuri de viitor

Planuri de viitor

2012-04-04 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Primăvara este cea mai aşteptată doamnă ce pare să nu dorească în niciun fel să ne încălzească inimile şi zilele de pescuit. Deşi pare reticentă, sunt sigur că zilele tot mai lungi şi tot mai călduroase nu sunt departe, iar partidele de pescuit cu dimineţi firguroase ...


Primii

Primii

2012-03-28 | Sursa: Gotthárd Ferencz

  Această iarnă a fost neaşteptat de lungă, dar, încet – încet, în locul fulgilor de nea, vântul aduce mirosul de primăvară. Cu o săptămână în urmă încă mai pescuiam la copcă, pentru ca în săptămâna următoare să primim ...


Pe Mureş, după topirea gheţii

Pe Mureş, după topirea gheţii

2012-03-21 | Sursa: Vuculescu Bogdan

  După o perioadă destul de lungă, patru - cinci săptămâni în care Mureşul a fost îngheţat în totalitate (ce nu s-a mai văzut de foarte mulţi ani), a venit şi vremea să putem pescui. Locul ales se află  chiar în centrul oraşului Lipova, la piciorul ...


Iarna bibanilor

Iarna bibanilor

2012-03-13 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Niciodată nu am fost un mare iubitor al partidelor de pescuit extrem în sezonul rece. Temperaturile scăzute, ninsoarea şi nesiguranţa şoselelor au fost, mereu, motive pentru care m-am gandit de două-trei ori înainte de o partidă de pescuit iarna. Se spune că dacă o partidă ...


Bibani de sub gheata

Bibani de sub gheata

2012-02-29 | Sursa: Nagy Levente

  Iarna acestui an a început cu puțin frig și zăpadă, dar se pare că ceea ce ne-a lipsit până acum iarna, a venit peste noi înzecit. În emisiunile diferitelor posturi de televiziune nu vedeai și nu auzeai altceva decât ştiri despre ninsori abundente și friguri ...


La copcă... altfel

La copcă... altfel

2012-02-24 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Primele mele aventuri din urmă cu mulţi ani, într-ale pescuitului la copcă, nu au avut cele mai fericite finaluri. Prima partidă a constat într-un lung exerciţiu de privit prin copcă la cele câteva babuşte reticente în a gusta din bunătăţile oferite. Ultimele ...


Setul Sensas cu vargă

Setul Sensas cu vargă

2012-02-21 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

  Nu mai este o noutate faptul că firma Energofish a făcut un obicei din a lansa pe piaţă seturi combo dintre cele mai diverse. De la seturi de sezon pentru pescuitul la copcă, la cele de primăvară, spinning sau pentru împătimiţii pescuitului la crap. Ce mai încoace şi-n colo, ...


Nada pentru crap - o nadă complexă

Nada pentru crap - o nadă complexă

2012-02-08 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Până acum câţiva ani să spui că mergi la pescuit de crap era ceva nemaiauzit pentru mine. Ştiam că pot pescui peşti preum carasul, babuşca, roşioara, bibanul şi ocazional, extrem de rar, mai aveam norocul de a avea în cârlig câte un crăpuşor. Odată cu ...


Scobarit între sloiuri

Scobarit între sloiuri

2012-01-31 | Sursa: Benzar Zsolt

  În ultima vreme am auzit zvonuri incredibile, venite de pe Olt, despre capturi de scobari aproape de kilogram şi cleni care, nu rareori, sar de kilogram sau chiar mai mari. Trebuia să văd cu ochii mei. Mă decid pe loc, conştient fiind de faptul că de multe ori poveştile sunt doar... ...


Vije mreana

Vije mreana

2012-01-25 | Sursa: Valentin Oprişănescu "Vijelie"

  Suntem în noiembrie şi în vreme ce majoritatea pescarilor de staţionar îşi pun sculele-n cui, eu caut cu nerăbdare vetre de humă. Din experienţa anilor trecuţi, ştiu că aceste gropi sunt potenţiale locuri de iernat pentru mreană şi scobar. În această perioadă ...


Cum se pregăteşte nada perfectă

Cum se pregăteşte nada perfectă

2012-01-17 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Nadă în sus, nadă în jos, ce găselniţa o mai fi şi nada asta? Dacă în urmă cu vreo 10 ani m-ar fi întrebat cineva „cu ce ai nădit?" probabil că m-aş fi uitat oarecum ciudat la el şi mi-aş fi văzut în continuare de pescuit. Pe vremea aceea, copil ...


Monturi pentru feeder

Monturi pentru feeder

2012-01-10 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Zilele de iarnă sunt tot mai greu de suportat. Frigul este pătrunzător, lacurile îngheţate iar râurile mult prea egoiste nu doresc, parcă, să renunţe la peştii mult prea puţini sau mult prea şireţi pentru noi cei care suferim din greu, pe vânt şi ploaie. Adevăraţi ...


Invazia feederelor

Invazia feederelor

2012-01-05 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Îmi amintesc şi acum cu nostalgie cum în urmă cu vreo 7-8 ani citeam, stupefiat, pe siteurile englezeşti despre o metodă de pescuit „la plumb" doar ca nu era cu plumb. Foloseau nişte drăcovenii din metal sau plastic, unele semănau cu nişte bigudiuri, altele cu nişte ...


Cu feederul în Delta

Cu feederul în Delta

2011-12-08 | Sursa: Luci Petruţa

              O vorbă veche spunea: călătorului îi stă bine cu drumul…, iar pescarului, cred că cel mai bine îi stă în Deltă. Peste 750 de km între Cluj și Tulcea nu au putut sta în calea unui week-end memorabil în ...


Toamna chinezească eXtremă

Toamna chinezească eXtremă

2011-11-21 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

  În articolul precedent vă povesteam cum o partidă bine pregătită poate aduce capturi chiar şi în condiţii dificile datorate scăderii nivelului apei. Nefiind tocmai bucuros după prima zi de pescuit, seara am decis ca a doua zi să încerc o abordare extrem de riscantă, ...


Toamna noutăţilor eXtreme

Toamna noutăţilor eXtreme

2011-11-14 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

Ne aflăm deja în ultima lună de toamnă când iarna îşi face simţită prezenţa tot mai des şi mai neaşteptat. Peştii paşnici au devenit extrem de mofturoşi şi tot mai greu de convins că nada şi momeala merită a fi încercată. Pescuitul în această perioadă ...


Soluţii simple la situaţii neprevăzute

Soluţii simple la situaţii neprevăzute

2011-11-09 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

              Zilele trecute mă gândeam cu nostalgie la primele mele concursuri de pescuit şi la rezultatele extraordinare, pentru mine, de la acea vreme. Novice fiind nu cunoşteam prea multe despre vasta şi minunata lume a pescuitului. Arsenalul meu, la ...


Pescuit practic în sezonul eXtrem

Pescuit practic în sezonul eXtrem

2011-10-31 | Sursa: Muresan Radu-Dan

  Încă din copilărie pescarii cu experienţă îmi spuneau mereu cum anumite anotimpuri sau momente ale zilei sunt preferate de anumiţi peşti, astfel noaptea mănâncă mai bine peştii mari, primăvara mergea carasul şi albitura, vara este anotimpul tuturor peştilor paşnici, ...


Tactici de toamnă la caraşi

Tactici de toamnă la caraşi

2011-10-03 | Sursa: Muresan Radu Dan

              Abia revenit de la Jocurile Mondiale de Pescuit din Italia şi cu gândul la noutăţile văzute pe meleaguri străine mă aşteptam la o adevărată monotonie pe meleagurile mioritice. Nu se putea să ma înşel mai ...


Benzar, campion national şi în 2011

Benzar, campion national şi în 2011

2011-09-16 | Sursa: Dan Iercosan

  La sfârşitul lunii august 2011, pe locaţia Ciuslea din judeţul Vrancea în organizarea AJVPS Vrancea s-a derulat finala A a Campionatului Naţional de pescuit staţionar, faza seniori. Elita pescuitului de staţionar din ţară, şi mai exact 30 dintre cei mai buni concurenţi din ...


Cupa Femina-APS

Cupa Femina-APS

2011-09-14 | Sursa: Ramona Marka

  CUPA FEMINA-APS Duminica 21 August 2011 a avut loc primul concurs de pescuit din judetul Satu-Mare destinat in special sexului frumos. Acest concurs a fost organizat de APS Satu-Mare pe amenajarea de la Porumbesti, unde duminca rolurile s-au schimbat pe aceasta balta, femeile au ...


Cupa Amazonkid-APS

Cupa Amazonkid-APS

2011-09-14 | Sursa: Ramona Marka

  CUPA AMAZONKID-APS      28 August 2011 suntem la cea de-a treia editie al acestui concurs la care copii asteapta cu nerabdare sa participle. Aici incercam sa-i "infectam" putin cu virusul numit "pescuit" si tot aici ei vor invata sa aibe grija de natura, sa dobandesca rabdare si ...


Somnmania 2011 şi nu numai

Somnmania 2011 şi nu numai

2011-08-23 | Sursa: Dan Iercoşan

Competiţia de somn cu cele mai vechi ştate din România, Somnmania, se ţine şi în acest an între 21şi 25 August, pe unul dintre lacurile cu cea mai mare densitate de somn din ţara noastră. Lacul Tâncăbeşti este renumit nu doar pentru capturile record de crap, ci şi prin ...


Cu Benzar Extrem....altfel

Cu Benzar Extrem....altfel

2011-08-17 | Sursa: Muresan Radu-Dan

Trăim vremuri în care presiunile sunt tot mai mari şi parcă, mai mult ca niciodată, vin din toate direcţiile. Lumea este tot mai stresată, tot mai supusă presiunilor fie ele datorate crizei, fie sănătăţii. Tot mai puţini oameni au timp de relaxare şi tot mai puţini tineri ştiu cum ...


Comentarii

Primele platici ale anului
2012-05-10 12:59:48

Platici la picker
2012-05-02 12:59:11

Babusca de primavara
2012-04-26 14:47:38

Cupa Profi Mix 2010 (106 Poza)