Sun Tzu în opera s-a magistrală „Arta războilui" afirma despre duşman şi despre terenul de luptă astfel, „Cunoaşte-ţi duşmanul, cunoaşte-te pe tine însuţi, victoria ta nu va fi niciodată ameninţată. Cunoaşte terenul, cunoaşte condiţiile meteorologice, victoria ta va fi totală". Cuvinte simple, dar totuşi atât de pătrunzătoare şi cu aplicaţie în orice domeniu al vieţii cotidiene. De la aceste principii ar trebui să plece orice pescar, care plănuieşte o partidă de pescuit pe o locaţie necunoscută. De ce am fi noi mai deosebiţi?
Pescarul contemporan dispune de o gamă largă de surse de informare, surse de care din nefericire, nu foarte mulţi se folosesc. Ştiam din „vorbă în vorbă", că lângă oraşul Turda ar fi apărut o baltă nouă, foarte bine populată cu crap şi caras, ba mai mult era şi în sistem C&R, cunoscută ca „balta de la Poiana". Aşadar odată ce scânteia se produsese, era impetuos necesar să adunăm câteva informaţii despre locaţia ce urma a fi vizitată. Prima sursă de informare a oricărui pescar ar trebui să fie internetul. De aici reuşisem să aflu cateva date despre locaţie, condiţiile de pescuit şi cele de acces, apoi am trecut la telefoane către prieteni şi chiar o deplasare pe malul apei aflate la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca.
Dacă partea de informare a părut grea, atunci partea de alegere a echipamentului era aproape o muncă sisifică. Datorită caracteristicilor lacului, am optat pentru două metode şi anume pickerul şi match-ul.
| |
| O parte din lacul de la Poaiana |
Odată hotărât asupra echipamentului, următoarea mare problemă era nada şi momeala. Fiind informat că balta are adâncimi cuprinse între 1,5 şi 4 metri, şi având în vedere condiţiile meteo favorabile din zilele precedente, ştiam că peştii se vor afla în zonele cu apă mică, zone în care apa se încălzeşte mai repede. Cu alte cuvinte, comportamentul peştelui primăvara în zilele însorite este acelaşi, fără prea mari diferenţe de la o apă la alta. Având în vedere condiţiile, am decis să supunem la un test mai riguros echipamentul, îngreunînd cât mai mult situaţia. Alegem un pescuit în apă adâncă.
În ceea ce priveşte pescuitul la picker, nada este una pe care o utilizez frecvent, şi anume două kilograme de Benzar Mix Turbo Carp Competition Carp, pe care o voi aditiva cu circa jumătate de sticluţă de Benzar Mix Turbo Concentrat Căpşuni Forte şi o jumătate de flacon de Benzar Mix Aditiv Lichid Căpşuni. La toate acestea am mai adăugat un flacon de Benzar Mix CSL Turbo cu aromă de Căpşuni, produs nou pe piaţa românească. În compoziţia finală am introdus porumbul Carp Expert cu aromă de căpşuni, produs de asemeni nou pe piaţa românească.
| |
Una din lansetele cu care am pescuit este de tip picker - Energo Team Picker Blade cu lungimea de 2,70 metri, din trei tronsoane, la care se adaugă două vârfuri cu acţiuni diferite. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul, pickerul este o lansetă mai scurtă şi mult mai sensibilă decât o lansetă de tip feeder, fiind destinată pescuitului de fineţe, pe distanţe nu foarte lungi, pe lacuri sau râuri cu debite mici.
| |
| Pachetul lansetei |
| |
| Cele două vârfuri |
Pentru partida de azi voi folosi vârful cel mai rigid.
Alturi de această lansetă am optat pentru o mulinetă de tip match - Carp Expert Match 4000, pentru a echilibra cât mai bine lanseta foarte uşoară. Ca şi materiale, am folosit un fir Carp Expert Feeder Sinking cu diametrul de 0.17, alături de un forfac Sensas Feeling Competition cu diametrul de 0.12 şi cârlig Drennan Carbon Feeder numărul14. În ceea ce priveşte coşuleţul, am optat pentru unul cu greutatea de 15 grame, negru şi plat.
| |
| Mulineta Carp Expert echilibrează erfect pickerul |
| |
| Cârligele și coșulețul |
Deoarece mă aflam pe o locaţie nouă, primăvara, folosesc o montură cunoscută ca „running rig". Mai exact, coşuleţul introdus pe firul principal este urmat de o biluţă din cauciuc cu rol de opritor şi absorbţie a şocurilor în momentul lansării. Forfacul a fost ataşat de firul principal printr-un antirăsucitor precum cel din imaginea anterioară. Voi începe partida realizând două puncte de nădire. Unul în faţa mea la 30 de metri, unde am nădit circa 30 de coşuleţe de nadă, şi un altul în dreapta, la aceeaşi distanţă, unde nu am nădit în prealabil. Nada efectivă avea să fie introdusă cu câte un coşuleţ la fiecare 15 minute în caz că nu aveam nici o trăsătură.
| |
| lanseta are o rezervă mare de putere |
| | |
În pescuitul cu lanseta match, nada a fost diferită şi încă neutilizată de mine. La cele 3 kilograme de Benzar Mix Turbo Carp Căpşuni Crap+Betaină am adăugat o sticluţă de Benzar Mix Turbo Concentrat Căpşuni Forte şi un flacon de Benzar Mix Aditiv Lichid Căpşuni. Pe lângă toatea acestea, am mai folosit Benzar Mix CSL Turbo cu aromă de Larve de Chironomus. În nada cu granulaţie mare şi un conţinut ridicat de spărtură de porumb, seminţe cereale şi pelete, am introdus asemeni colegului Radu, aproximativ o jumătate de cutie de porumb Carp Expert cu aromă de CSL.
| |
Atât eu cât şi partenerul de pescuit, am decis să supraaditivăm nada, din mai multe considerente. Un prim considerent ar fi acela că, în urma testelor şi a experienţei personale, am constatat că peştii preferă primăvara acest tip de nadă, spre deosebire de sezonul cald. Celălalt motiv a avut legătură directă cu adâncimea apei. Locul în care urma să pescuim avea o adâncime de circa 4 metri, aşadar, urma să pescuim pe substrat unde apa era foarte rece. În acest caz, Benzar Mix Turbo Concentrat Căpşuni Forte cu conţinutul său de alcool, combinat cu Benzar Mix CSL Turbo cu aromă de Larve de Chiromonus aveau să servească perfect scopurilor noastre. Alcoolul din Turbo Concentrat realiza o dispersie rapidă a aromelor, iar CSL-ul asigura o dispersie pe substrat.
Lanseta Energo Team Rubin Match cu lungimea de 3,90 metri şi acţiunea de 5-20 grame, a fost alegerea potrivită pe tot parcursul partidei.
| |
| Lanseta s-a dovedit a fi o bijuterie |
Energo Team Fighter Match 4000 echipată cu fir Carp Expert Match cu diametrul de 0.18mm, a fost mulineta care a echilibrat perfect match-ul. Forfacul Sensas Feeling Competition cu diametrul de 0.14mm a fost utilizat impreună cu un cârlig Drennan Fine Maggot numărul 10, iar pluta Cralusso Rocket cu greutatea de 16 grame, a fost fixată cu un opritor de tip T, tot de la Cralusso. Plumbajul a fost compus dintr-un bulk de circa 0.60 grame şi un plumb de contact de circa 0.2 grame, la care s-a adăugat greutatea antirăsucitorului pentru o echilibrare perfectă.
![]() |
| Materialele folosite |
Am pescuit la o distanţă de 30 de metri. În faţă, la circa 35 de metri se afla o mică structură, o movilă de pământ ce ieşea din apă şi printr-o pantă lină întâlnea substratul după aproximativ 5 metri, transformând locul într-unul perfect pentru mine. Praştia Drennan Groundbait Verde m-a ajutat să nădesc în vârful pantei, exact în spatele plutei. Odată bulgării de nadă ajunşi pe pantă, s-ar fi rostogolit şi dezintegrat până în zona în care substratul devenea plat.
| |
| Lanseta are o mare rezervă de energie |
| | ![]() |
Deşi ziua începuse foarte bine, pe parcurs lucrurile au devenit foarte neplăcute. Vântul care sufla în rafale, a făcut lansarea şi reţinerea plutei pe locul nădit foarte dificilă. În aceste condiţii, cea mai bună opţiune a fost să modific stilul de pescuit. Astfel de la o pluta de 16 grame prinsă în punct fix, am trecut la o plută Dino Slider de 8 grame, culisantă.
| |
Modificarea s-a dovedit de bun augur. Greutatea de pe fir mi-a permis lansări mai exacte, o scufundare a firului mai bună precum şi o stabilitate mai mare pe vânt şi curent. Plumbajul pentru pluta Slider a fost realizat dintr-un bulk de circa 7,5 grame, iar la aproximativ 50-60 de centimetri am plasat o alică de contact de 0.4 grame, la care s-a adăugat greutatea antirăsucitorului pentru o lestare adecvată.
Pe lacurile cu sistem C&R şi nu numai, recomandăm pescarilor să folosească spray-ul antiseptic Benzar Mix Septocarp, atât din respect pentru peşti cât şi pentru cei care investesc pentru a oferi ape bogate în peşti.
![]() |
Capturile au survenit constant pe parcursul zilei, atât la match cât şi la picker, iar ultima a fost mai mult decât satisfăcătoare.
![]() |
| Captura finală |
La final se impun o serie de concluzii. Nada Benzar Mix Turbo Carp Competition Carp mi-a oferit rezultate în orice anotimp şi s-a dovedit o alegere inspirată. Este o nadă versatilă şi poate fi adaptată oricărui stil de pescuit doar prin simpla îmbunătăţire, fie cu aditivi fie cu seminţe cereale. Nada folosită pentru match, Benzar Mix Turbo Carp Căpşuni Crap+Betaină are granulaţie grosieră, fiind destinată în special peştilor de talie medie şi mare, iar astăzi s-a dovedit a fi magistrală.
Lansetele utilizate s-au adaptat perfect condiţiilor zilei. Energo Team Picker Blade are un blank uşor, foarte subţire şi inelele prinse într-un singur punct pentru o sensibilitate crescută şi o greutate redusă. Deşi pare „firavă", nu a întâmpinat nici un fel de probleme în a lansa coşuleţe de 30 de grame la o distanţă de aproximativ 50 de metri. Este o lansetă versatilă, care se adresează atât pescarilor profesionişti cât şi amatorilor, dimensiunile reduse de transport fiind un alt avantaj. Lanseta Energo Team Rubin Match a constituit surpriza zilei prin prisma ţinutei elegante, a acţiunii progresive şi a faptului că se încarcă excelent cu plute de gramaj mare, lucru ce facilitează lanseurile precise la distanţă.
Cârligele folosite şi firele au fost perfect adaptate pescuitului pe o apă nouă, fiecare trasătură fiind practic materializată într-o captură.
Locaţia aleasă pentru această partidă prezintă un potenţial foarte mare şi suntem siguri că în cel mai scurt timp va deveni o reală atracţie atît pentru pescarii care preferă sistemul C&R cât şi pentru amatori. Totul datorită unui administrator extrem de dedicat şi hotărât dar şi datorită populaţiei piscicole extrem de bogate şi a tarifelor practicate (20 lei C&R, 50 cu reţinerea a 10 kg de caras).
Întotdeauna am ştiut despre imprevizibilitatea comportamentală a ştiucilor care uneori pot fi foarte pretenţioase, cu schimbări de comportament, chiar pe parcursul unei zile, darămite de la o zi la alta. ...
Partida nu decurgea tocmai aşa cum sperasem. Trăsăturile fuseseră foarte hotărâte la început, apoi parcă totul s-a întors cu susul în jos. Peştii au devenit tot mai evazivi, trăsăturile din ce în ce mai slabe şi mai anemice. Simţeam că ceva se întâmpla ...
De multe ori mi s-a reproşat, mai în glumă, mai în serios, că, uzând de libertatea de alegere a ustensilelor de pescuit, mereu le aleg pe cele mai bune, pe cele mai noi şi pe cele mai scumpe. Deşi păreau a fi reproşuri, nu m-am supărat prea tare, însă mi-am amintit ...
Faptul de a putea scrie despre articole de pescuit, atrage după sine o mulţime de beneficii printre care numărându-se libertatea de a merge cel puţin o dată pe săptămână la pescuit, de a lua contact cu o mulţime de locuri diferite şi cu situaţii variate de pescuit, dar ...
Încă din antichitate, vechii greci şi, mai apoi, romanii spuneau despre răbdare că este o virtute, o caracterisitcă morală care defineşte existenţa umană. Răbdarea, împreună cu alte virtuţi, îl duc pe om spre o existenţă perfectă. Deşi răbdarea reprezintă, ...
Situaţiile când peştii se sinucid la orice ne plac tuturor, vorbim, povestim despre ele, ne lăudăm cu numărul de capturi, dar ne ferim să vorbim de momentele când aceştia nu pun gura pe nimic. Ba mai mult, haideţi să vorbim de acele momente în care peştii dau în ...
Primăvara este cea mai aşteptată doamnă ce pare să nu dorească în niciun fel să ne încălzească inimile şi zilele de pescuit. Deşi pare reticentă, sunt sigur că zilele tot mai lungi şi tot mai călduroase nu sunt departe, iar partidele de pescuit cu dimineţi firguroase ...
Această iarnă a fost neaşteptat de lungă, dar, încet – încet, în locul fulgilor de nea, vântul aduce mirosul de primăvară. Cu o săptămână în urmă încă mai pescuiam la copcă, pentru ca în săptămâna următoare să primim ...
După o perioadă destul de lungă, patru - cinci săptămâni în care Mureşul a fost îngheţat în totalitate (ce nu s-a mai văzut de foarte mulţi ani), a venit şi vremea să putem pescui. Locul ales se află chiar în centrul oraşului Lipova, la piciorul ...
Niciodată nu am fost un mare iubitor al partidelor de pescuit extrem în sezonul rece. Temperaturile scăzute, ninsoarea şi nesiguranţa şoselelor au fost, mereu, motive pentru care m-am gandit de două-trei ori înainte de o partidă de pescuit iarna. Se spune că dacă o partidă ...
Iarna acestui an a început cu puțin frig și zăpadă, dar se pare că ceea ce ne-a lipsit până acum iarna, a venit peste noi înzecit. În emisiunile diferitelor posturi de televiziune nu vedeai și nu auzeai altceva decât ştiri despre ninsori abundente și friguri ...
Primele mele aventuri din urmă cu mulţi ani, într-ale pescuitului la copcă, nu au avut cele mai fericite finaluri. Prima partidă a constat într-un lung exerciţiu de privit prin copcă la cele câteva babuşte reticente în a gusta din bunătăţile oferite. Ultimele ...
Nu mai este o noutate faptul că firma Energofish a făcut un obicei din a lansa pe piaţă seturi combo dintre cele mai diverse. De la seturi de sezon pentru pescuitul la copcă, la cele de primăvară, spinning sau pentru împătimiţii pescuitului la crap. Ce mai încoace şi-n colo, ...
Până acum câţiva ani să spui că mergi la pescuit de crap era ceva nemaiauzit pentru mine. Ştiam că pot pescui peşti preum carasul, babuşca, roşioara, bibanul şi ocazional, extrem de rar, mai aveam norocul de a avea în cârlig câte un crăpuşor. Odată cu ...
În ultima vreme am auzit zvonuri incredibile, venite de pe Olt, despre capturi de scobari aproape de kilogram şi cleni care, nu rareori, sar de kilogram sau chiar mai mari. Trebuia să văd cu ochii mei. Mă decid pe loc, conştient fiind de faptul că de multe ori poveştile sunt doar... ...
Suntem în noiembrie şi în vreme ce majoritatea pescarilor de staţionar îşi pun sculele-n cui, eu caut cu nerăbdare vetre de humă. Din experienţa anilor trecuţi, ştiu că aceste gropi sunt potenţiale locuri de iernat pentru mreană şi scobar. În această perioadă ...
Nadă în sus, nadă în jos, ce găselniţa o mai fi şi nada asta? Dacă în urmă cu vreo 10 ani m-ar fi întrebat cineva „cu ce ai nădit?" probabil că m-aş fi uitat oarecum ciudat la el şi mi-aş fi văzut în continuare de pescuit. Pe vremea aceea, copil ...
Zilele de iarnă sunt tot mai greu de suportat. Frigul este pătrunzător, lacurile îngheţate iar râurile mult prea egoiste nu doresc, parcă, să renunţe la peştii mult prea puţini sau mult prea şireţi pentru noi cei care suferim din greu, pe vânt şi ploaie. Adevăraţi ...
Îmi amintesc şi acum cu nostalgie cum în urmă cu vreo 7-8 ani citeam, stupefiat, pe siteurile englezeşti despre o metodă de pescuit „la plumb" doar ca nu era cu plumb. Foloseau nişte drăcovenii din metal sau plastic, unele semănau cu nişte bigudiuri, altele cu nişte ...
O vorbă veche spunea: călătorului îi stă bine cu drumul…, iar pescarului, cred că cel mai bine îi stă în Deltă. Peste 750 de km între Cluj și Tulcea nu au putut sta în calea unui week-end memorabil în ...
În articolul precedent vă povesteam cum o partidă bine pregătită poate aduce capturi chiar şi în condiţii dificile datorate scăderii nivelului apei. Nefiind tocmai bucuros după prima zi de pescuit, seara am decis ca a doua zi să încerc o abordare extrem de riscantă, ...
Ne aflăm deja în ultima lună de toamnă când iarna îşi face simţită prezenţa tot mai des şi mai neaşteptat. Peştii paşnici au devenit extrem de mofturoşi şi tot mai greu de convins că nada şi momeala merită a fi încercată. Pescuitul în această perioadă ...
Zilele trecute mă gândeam cu nostalgie la primele mele concursuri de pescuit şi la rezultatele extraordinare, pentru mine, de la acea vreme. Novice fiind nu cunoşteam prea multe despre vasta şi minunata lume a pescuitului. Arsenalul meu, la ...
Încă din copilărie pescarii cu experienţă îmi spuneau mereu cum anumite anotimpuri sau momente ale zilei sunt preferate de anumiţi peşti, astfel noaptea mănâncă mai bine peştii mari, primăvara mergea carasul şi albitura, vara este anotimpul tuturor peştilor paşnici, ...
Abia revenit de la Jocurile Mondiale de Pescuit din Italia şi cu gândul la noutăţile văzute pe meleaguri străine mă aşteptam la o adevărată monotonie pe meleagurile mioritice. Nu se putea să ma înşel mai ...
La sfârşitul lunii august 2011, pe locaţia Ciuslea din judeţul Vrancea în organizarea AJVPS Vrancea s-a derulat finala A a Campionatului Naţional de pescuit staţionar, faza seniori. Elita pescuitului de staţionar din ţară, şi mai exact 30 dintre cei mai buni concurenţi din ...
CUPA FEMINA-APS Duminica 21 August 2011 a avut loc primul concurs de pescuit din judetul Satu-Mare destinat in special sexului frumos. Acest concurs a fost organizat de APS Satu-Mare pe amenajarea de la Porumbesti, unde duminca rolurile s-au schimbat pe aceasta balta, femeile au ...
CUPA AMAZONKID-APS 28 August 2011 suntem la cea de-a treia editie al acestui concurs la care copii asteapta cu nerabdare sa participle. Aici incercam sa-i "infectam" putin cu virusul numit "pescuit" si tot aici ei vor invata sa aibe grija de natura, sa dobandesca rabdare si ...
Competiţia de somn cu cele mai vechi ştate din România, Somnmania, se ţine şi în acest an între 21şi 25 August, pe unul dintre lacurile cu cea mai mare densitate de somn din ţara noastră. Lacul Tâncăbeşti este renumit nu doar pentru capturile record de crap, ci şi prin ...
Trăim vremuri în care presiunile sunt tot mai mari şi parcă, mai mult ca niciodată, vin din toate direcţiile. Lumea este tot mai stresată, tot mai supusă presiunilor fie ele datorate crizei, fie sănătăţii. Tot mai puţini oameni au timp de relaxare şi tot mai puţini tineri ştiu cum ...
Comentarii