Nagy Levente2017. martie 24.

Cât de mult am așteptat această clipă… A sosit! Am primit vestea de la un trecător, cum că gheața de pe barajul din apropierea orașului s-a îndepărtat la câțiva metrii de mal. Acest lucru am așteptat de luni de zile, astfel că nu au trecut nici câteva ceasuri și eram printre primii care erau pe marginea lacului...

Vremea din ultimele zile s-a încălzit, fapt care a dus la topirea zăpeziilor din munți, depitul pâraielor a crescut, iar cantitatea ridicată de apă ce a intrat în lacul de acumulare a dus la creșterea nivelului apei, datorită căreia blocul de gheață de pe lac s-a îndepărtat de mal, asigurândune un culoar liber de 15-20 metri, unde am putut practica pentru prima oară în acest an, tehnica noastră favorită, pescuitul la feeder.


La sosire această priveliște ne-a așteptat…


Nu primii, dar printre primii pe lac.

Din experiența anilor precedenți știm că această perioadă nu este faimoasă despre capturi mari de pești. Până când pâraiele transportă apa rece rezultată din topirea zăpezilor, abia sau deloc dacă se pot captura pești. Nici de data această nu ne-am așteptat la prea multe.
Nu ne-am încercat norocul pe o baltă suprapopulată, acolo unde succesul partidei o putem știi a noastră încă de la începutul partidei, ci pe un lac de acumulare de mai multe hectare suprafață, cu adâncimi impresionante, a căreia suprafață liberă acum era limitată la o fâșie de câțiva metrii, acolo unde gheața s-a îndepărtat de mal.


Va fi nevoie de mai multe zile, sau poate săptămâni până ce gheața de pe lac se va topi complet…

Deși posibilitățile de acum erau restrânse, însă după perioada lungă de așteptare din perioada de iarnă, această partidă părea să fie o „mântuire".

Am încercat să alegem nada, momelile, montura cât mai adecvată condiților actuale pentru a reuși să capturăm câțiva solzoși.
Am avut și noroc, căci nu după mult timp de la începerea partidei de pescuit am constatat că peștii sunt prezenți în fața noastră, doar trebuia să-i atragem în apropierea cârligului. Nivelul apei creștea constant, astfel că peștii au părăsit gropile adânci unde au iernat și au luat calea spre zonele din marginea lacului, în speranța găsirii de hrană … spre norocul nostru!


BENZAR ALLROUND FEEDER o noutate al anului trecut, ce a devenit favoritul multor pescari.


Pe lângă lanseta BENZAR ALLROUND FEEDER am încercat și un alt băț, care anul acesta va ajunge pe rafturile din magazine. La categoria calitate-preț a trecut testul cu brio. (CARP HUNTER CLASSIC FEEDER).


O altă noutate, firul CARP EXPERT METHOD FEEDER, despre care v-om auzi cu siguranță încă mult.


Învelișul din teflon este important pentru că asigură un strat protector pentru fir care prelungește perioada de folosire al ei și totodată ajută și la alunecarea mai ușoară a firului prin inelele lansetei în timpul lansărilor.

După primele lansări am avut deja trăsături, iar după câteva minute am avut și primele capturi. Pentru început plătici mai mici și-au arătat interesul pentru momeala prezentată, dar pe măsură ce nada și-a făcut efectul pe fundul apei, așa și mărimea peștilor a început să crească, reușind să capturăm spre finalul partidei și câteva exemplare frumoase.


Pentru început au venit plătici mai mici.


Unul dintre exemplarele mai frumoase…


De luni bune am așteptat pentru asta.


Buchetul de viermuși a fost favoritul.


Pentru agățarea sigură este nevoie de cârlige de calitate … două dintre preferatele noastre (și nu doar nouă) sunt din gama EXCALIBUR.


Pentru ca momeala să fie prezentată în modul cât mai natural, este nevoie de forfac din fir destul de moale, dar rezistent în același timp.

Ce ne-a surprins pe noi, a fost faptul că peștii nu au fost sperioși deloc. Apucau momeala cu încredere, îndoiau cu putere vârful lansetei, în momentul trăsăturii, ba mai mult, în loc de larvele de Chironomus, au preferat viermușii, puși în număr cât mai mare pe cârlig. Poate că și ei erau deja ca și noi, s-au urât de iarna lungă ce a fost.

Înainte ca cineva să-și pună întrebarea: cu ce nadă am pescuit, vin în față deja cu răspunsul: pentru că am fost mai mulți pe lac, am încercat mai multe mixuri, cu două caracteristici constante la fiecare: brandul și culoarea, de nuanță închisă, neagră. (BENZAR ICE MIX RAPID, BENZAR ICE FEEDER, BENZAR MIX CONCURS NEGRU).


În această perioadă apele sunt încă reci, nadele de culoare închisă sunt mai atractive solzoșilor.


În gama BENZAR MIX găsim numeroase mixuri, care au fost concepute pentru astfel de situații sau asemănătoare …


Din nada preparată nu am făcut rabat nici cu momeala vie.


Între timp și condițiile de pescuit deveneau tot mai favorabile, gheața se topea treptat și se îndepărta de la mal.


Câțiva pești am păstra pentru o fotografie finală (la noi legea nu interzice acest lucru).


Dar după fotografiere, cu toții au fost eliberați…

Nadele, momelile, echipamentul au fost la locul lor, au funcționat bine, deci am putut deschide cu o partidă reușită sezonul de pescuit din 2017, și sperăm că acest sezon ne mai rezervă multe surprize, multe noutăți de încercat și binențeles partide de pescuit de neuitat.

Nagy Levente


Scurt și la obiect

Scurt și la obiect

2018-10-31 | Sursa: Lukácsi Béla

În prezent lansetele scurte sunt tot mai populare, în special în cazul partidelor de pescuit din barcă, dar mulți pescari de spining le preferă la pescuitul de pe mal, datorită lungimii scurte aceste lansete având o fiabilitate mai bună. Nu este o coincidență că marca L & K a fost prezentă pe piață cu lansete scurte, dar acum, după o lungă dezvoltare, va fi disponibilă un băț care va atrage atenția multor pescari de spining, mai ales dacă îl...


Salmo Fury Pop năluca șmecheră

Salmo Fury Pop năluca șmecheră

2018-10-08 | Sursa: Lukácsi Béla

În zilele prezente, suntem invadați cu momeli speciale, printre care sunt la care folosind o tehnică specială le putem face și mai prinzătoare. Există dintre acestea care sunt două într-una, adică sunt compatibile la două tehnici. Salmo Fury Pop prin versatilitatea sa poate fi clasificată în această categorie. Un lucru este cert, este o momeală șmecheră. Ne-am putut deja obișnui că firma Salmo nu lansează pe piață momeli simple,...


Strune Wizard pentru sezonul la răpitori

Strune Wizard pentru sezonul la răpitori

2018-08-27 | Sursa: Halmos Mihály

Încet dar sigur vine și luna octombrie, pe nesimțite trecem din vară în toamnă. Apele în răcire ne vor oferi tot mai multe posibilăți de pescuit la peștii răpitori, fiecare după prefeințele, alegând pescuitul cu peștișori vii la plută, fie tehnica mai plină de acțiune, spinningul. În multitudinea de metode de pescuit la răpitori un lucru însă nu s-a schimbat. Și acum, așa cum ne-am obișnuit deja, vom avea nevoie de o strună sigură,...


Vă prezentăm peleții halibut solubili de la Benzar

Vă prezentăm peleții halibut solubili de la Benzar

2018-08-15 | Sursa: Szabó Bence

Seria de noutăți prezentate în ultima perioadă continuă cu peletele Benzar Black Halibut. Aceste produse sunt cele mai noi tipuri de granule pe bază de cereale, din gama produselor populare miilor de pescari, și sunt alegerea perfectă pentru iubitorii de orice metodă, deoarece pot fi folosite în multe feluri. Ce merită să știți despre aceste produse? Din această scriere veți afla și acest lucru! Printre produsele noastre se pot găsi o serie de pelete ce au...


Campion la 12 ani

Campion la 12 ani

2018-07-31 | Sursa: Ujvári Krisztián

Anul acesta, în data de 28-29 iulie, s-a organizat de către AGVPS la Săcălășeni (Maramureș) finala de campionat național de pescuit staționar pe mai multe categorii. La categoria băieți U-15 a participat și fiul meu, Ujvari Ákos-Zsólt. În câteva cuvinte aș aminti despre strategia și echipamentul folosit de către fiul meu la acest campionat. Peștii predominanți în lacul de la Săcălășeni sunt carașii, pe lângă care se mai poate...


Avertizoarele electrice: CXP Brenta

Avertizoarele electrice: CXP Brenta

2018-07-13 | Sursa: Halmos Mihály

În seria noastră de articole despre prezentarea avertizoarelor noastre electrice am ajuns la CXP Brenta de data aceasta. Între avertizoarele radio prevăzute și cu senzor de lumină, acesta se remarcă pe lângă design-ul său, prin manevrabilitatea și versatilitatea simplă. Există o mulțime de argumente pentru folosirea lui, astfel încât ați putea dori să aflați mai multe despre probabil cel mai de iubit avertizor rezistent la ploaie din gama...


Să avem curaj să lansăm departe

Să avem curaj să lansăm departe

2018-06-20 | Sursa: Nagy Levente

Orice pescar de crap începător se va lovi până la urmă de "baremul distanțelor mari", peste care, dacă dorește să devină un pescar bine format, va trebui să-l treacă. Nu demult am auzit o zicală "Cel mai ușor de prins peștele este acolo unde chiar se află, se hrănește". Întradevăr acesta este adevărat, și nu este nici o problemă, dacă acei pești se găsesc în apropierea malului, la o distanță accesibilă din punct de vedere al pescarului....


Mărunțișuri din pelete

Mărunțișuri din pelete

2018-06-06 | Sursa: Frankó Zoltán

Tehnica de pescuit method feeder deja se aproprie de granițele pescuitului la crap cu boilies, însă mie îmi stă mult mai aproape o tehnică de pescuit fină, la distanțe mai apropiate, cu un pescuit precis, în care cu o nădire precisă strângem tot mai mulți pești în jurul cârligului și pe care îi prindem sub forma unor carași, plătici și crapi frumoși. Pe parcursul expoziției din această primăvară am constatat cu stupoare cât...


Avertizoarele noastre electrice: CXP TEVERE

Avertizoarele noastre electrice: CXP TEVERE

2018-05-30 | Sursa: Halmos Mihály

Setul de avertizoare CXP este folosit deja de mulți pescari mulțumiți de acest produs iar din această gamă astăzi vă voi prezenta Tevere-ul. Acest model de avertizoare a primit un exterior modern, rezistent la ploaie iar în ce privește categoria calitate-preț se situează în categoria de mijloc. Seturile pentru două, trei sau patru lansete dispun de receptoare sensibile pentru ca trăsătura să fie sesizabilă și fără probleme chiar și în cazurile de lansări...


Cârlige din Japonia

Cârlige din Japonia

2018-05-08 | Sursa: Halmos Mihály

Punctul cel mai crucial al pescuitului – indiferent de ce metodă vorbim – este tipul de cârlig folosit, mărimea acestuia, categoria, dar înainte de toate calitatea lui. Pe seama cârligului stă succesul în pescuit, nu este de mirare, dacă pescarul încearcă să folosească întotdeauna, în orice împrejurare cel mai adecvat, cel mai perfect cârlig. În ultimele decenii centrul de producere al cârligelor a devenit...


Cuda și pentru zilele obișnuite

Cuda și pentru zilele obișnuite

2018-04-10 | Sursa: Lukácsi Béla

Aș dori să vă prezint câteva cuțite și accesorile acestora, care sunt speciale nu doar în domeniul curățării peștilor, dar pot fi tot atât de bine folosite și în bucătărie sau pe malul apei. Aceste produse sunt fabricate de firma americană Cuda, produse care sunt, de asemenea, utilizate cu satisfacție și în industria prelucrării peștelui. Iată, oferta zilei de azi, adică aceste produse voi încerca să vi le prezint. De ce...


La limita ruperii unei lansete: la ce este capabil Solid Spin?

La limita ruperii unei lansete: la ce este capabil Solid Spin?

2018-02-20 | Sursa: Halmos Mihály

Testul lansetei de spining Solid Spin a avut loc în ultima lună a anului. Deoarece testarea limitelor performanței unui băț de carbon nu sunt prea umane în vecinătatea punctului de îngheț, am așteptat ziua în care temperatura aerului a crescut puțin peste 10 grade. Specialitatea bățului este caracterul "industrictibil" al materialului solid din carbon și, la fel precum alții, am fost și eu curios cel mai mult de aflarea punctului critic și de aflarea...


La method iarna? Și încă cum!

La method iarna? Și încă cum!

2018-01-03 | Sursa: Szabó Bence

„Ce este bun în faptul, că toată ziua stai la zero grade Celsius dârdâind lângă bățul de pescuit știind că nici nu este sigur că prinzi ceva?" Nu-i așa, prieteni pescari, că această întrebare nu doar mie mi l-au pus de vreo o mie de ori? Pescuitul în apele reci are o atmosferă aparte, ce nu poate fi comparat cu nimic altceva! Nu de mult, prima oară în viața mea, într-o ninsoare abundentă am putut să-mi practic hobbyul...


La știucă simplu, eficient

La știucă simplu, eficient

2017-11-13 | Sursa: Halmos Mihály

Fiind vorba despre pescuit la știucă, pe lângă pescuitul de spining dinamic, sportiv și plin de imaginație nu trebuie să uităm nici de stilul de pescuit încă îndrăgit de foarte mulți pescari, și anume pescuitul la răpitori cu peștișori vii. Această tehnică merită să se practice odată cu sosirea toamnei, odată cu răcirea treptată al apelor de la noi, atunci când peștii pașnici încep să se retragă în grupe mai mari spre ape mai...


Atenție, mușcă!

Atenție, mușcă!

2017-10-12 | Sursa: Lukácsi Béla

Dintre peștii prădători de la noi, știuca are cei mai ascuțiți dinți, cărora retezarea unui fir de monofilament simplu sau unui fir textil nu pune mari probleme, de aceea este inevitabil folosirea unei strune corespunzătoare. Gama de strune folosite la pescuitul răpitorilor este foarte variată în zilele noastre, utilizarea lor fiind importantă mai ales la pescuitul la știucă. Pe piață se pot achiziționa mai multe tipuri de strune, dar care la ce folosește? Păi, să...


Noaptea crapilor mari

Noaptea crapilor mari

2017-10-04 | Sursa: Halmos Mihaly

Ținutul Somogy. Regiunea deluroasă cu o mie de fețe, aflată între Balaton și Dráva, unde oricând merită să te întorci. Aventurierilor de genul meu este un fel de Mecca ce trebuie vizitat, unde pescuiturile la crap pe amurg lasă amintiri de neuitat în mintea pescarului. Păi da, chiar și câte o ieșire mai scurtă de doar câteva zile are efecte "terapeutice", îmi place nespus de mult să mă reîntorc aici, să fug din zgomotul marelui...


În acțiune setul pentru avat de la Wizard

În acțiune setul pentru avat de la Wizard

2017-09-22 | Sursa: Halmos Mihály

Momentul nu ar fi putut fi mai bun, premiera pentru cea mai nouă mulinetă și lansetă de avat al familiei Wizard a căzut chiar la începutul sezonului de spining. Am așteptat cu duo-ul ASP Spin pentru scenele cu atacurile avaților din zori și seri de iulie și nu mi-a fost greu să mă îndrăgostesc de lanseta bine concepută, ce mă ajută să lansez și mai departe și de mulineta ce dictează un tempo în mare viteză nălucilor. Mulineta ASP Spin este...


ÎN CURENT, CU RIVER FEEDER!

ÎN CURENT, CU RIVER FEEDER!

2017-08-14 | Sursa: Halmos Mihály

Regulă de aur, că peștii de talie din ape curgătoare trebuie căutați în curent. În regulă, dar ce să facem și cum să pescuim acolo unde curentul este regele? Pescuitul cu feeder în curenți puternici este o adevărată provocare nu doar nouă, ci și echipamentului nostru. Ca să dau un exemplu pe Dunăre, la Budapesta (la cote de vară) se măsoară de regulă 1600-1700 m3/s debit de apă, care nu este deja încet. Și ca să demonstrez altfel, cu un...


VĂ PREZENTĂM - BENZAR COMPETITION FEEDER

VĂ PREZENTĂM - BENZAR COMPETITION FEEDER

2017-08-08 | Sursa: Nagy Levente

După lungi așteptări, în sfârșit a sosit noua lansetă din gama BENZAR, botezată BENZAR COMPETITION FEEDER! Cine au ținut în mână una din lansetele din gama Benzar, aceia știu că merită să aștepți pentru aceste lansete! Petru cei ce nu s-au întâlnit cu aceste lansete și ar dori să afle mai multe despre ele, lor voi încerca mai jos să descriu mai amănunțit acest produs. ET BENZAR COMPETITION FEEDER-CU RECOMANDAREA LUI...


S-a născut o nouă gamă de lansete - ET FINESSA CARP FEEDER

S-a născut o nouă gamă de lansete - ET FINESSA CARP FEEDER

2017-08-01 | Sursa: Nagy Levente

Echipa de dezvoltare ENERGOFISH s-a întrecut pe sine! Printre noutățile din acest an se numără mai multe lansete, mulinete și alte articole de înaltă calitate, care au fost proiectate pentru a face mai ușoară treaba pescarilor și de a face mai confortabilă pescuitul. Unul dintre astfel de produse bine realizate este și lanseta (gama de lansete) FINESSA CARP FEEDER, care foarte repede și-a atras atenția asupra sa. Și nu din întâmplare căci, astfel a...


Istoria argintului – interviu cu Benzár Zsolt

Istoria argintului – interviu cu Benzár Zsolt

2017-07-31 | Sursa: Szabó Bence

În ultimul sfârșit de săptămână al lunii iunie a fost organizat al VII.-lea Campionat Mondial de Pescuit la Feeder în Portugalia, la care au participat 22 de țări. Concursul a fost incredibil de interesant deoarece de foarte mici diferențe a depins cine se bucură cu medalie în jurul gâtului său și cine se întoarce acasă dezamăgit la finalul cursei organizat în una dintre țările cele mai vestice al Europei. La sfârșitul unui...


Match, feeder, rubeziană, sau poate bologneză?

Match, feeder, rubeziană, sau poate bologneză?

2017-06-08 | Sursa: Nagy Levente

Dacă am fi filmat, precis i-aș fi dat numele de „Războiul metodelor". Care este acum cea mai prinzătoare metodă de pescuit de staționar? Acest lucru am dorit să aflăm cu ocazia concursului de pescuit „de casă" organizat în doar câteva clipe. Fiecare locație, fiecare apă impune altă și altă metodă, astfel că la întrebarea mai sus pusă nu se poate răspunde la general, căci o mulțime de lucruri influențează pescuitul în sine,...


Carași la bologneză

Carași la bologneză

2017-05-18 | Sursa: Alex Gavan

În apropierea Clujului există câteva lacuri pentru pescuit sportiv, bine populate, unde ne putem bucura de câteva ore de pescuit cu activitate maximă. Unul dintre cele mai bune exemple este lacul de pescuit sportiv din localitatea Câmpenești, un lac foarte bine întreținut, cu pontoane generoase și unde, așa cum sugerează numele, pescuitul se practică strict în regim "catch&release". Pentru prima mea partidă de pescuit pe această amenajare am...


Crapii de la frontieră

Crapii de la frontieră

2017-05-10 | Sursa: Tudor Octavian

Ne aflăm în luna aprilie , când vremea de primăvară este înca destul de capricioasă, dar cu toate acestea ne-am hotărât să facem o partidă pe lacul de la Diosig, unde Dl Roman administratorul lacului ne-a făcut o invitație pe care cu siguranță nu am putut să o refuzăm . Lacul de la Diosig este foarte aproape de frontiera cu Ungaria, fiind un lac superb cu o suprafță de aproximațiv 25 de hectare și adâncimi destul de apreciabile,...


Benzar Mix - O campanie de ecologizare cu premii

Benzar Mix - O campanie de ecologizare cu premii

2017-04-24 | Sursa: Benzar Mix

Benzar Mix - O campanie de ecologizare cu premii Grija pentru natura trebuie să fie o preocupare pentru orice pasionat de pescuit. Din păcate, pentru mulți dintre pescari, păstrarea curată a locului de pescuit nu este o obișnuința. Indiferent că vorbim de râuri, helestee, Dunărea sau Deltă, vei găsi pe malul apei, resturi menajere și ambalaje folosite, care au fost aruncate fără nicio preocupare. Strange si predă în magazinele partenere Energofish 20 de...


Balastiera uitată

Balastiera uitată

2017-04-19 | Sursa: Nagy Levente

Noi pescarii suntem de mai multe feluri, pentru fiecare, provocarea vine de alt undeva, pentru fiecare distracția, relaxarea înseamnă altceva … Nouă, provocarea și totodată sursa de distracție ne este dată de ceea ce avem la momentul respectiv în față, la îndemână. Dacă pescuim pe o apă cu albitură mai multă, atunci contează numărul de bucăți sau greutatea finală, dacă însă avem o pistă cu crapi, atunci încercăm să...


Căutăm  colegi pasionați

Căutăm colegi pasionați

2017-04-08 | Sursa: Energofish

Alătură-te echipei noastre! Căutăm colegi pasionați care să facă parte din echipa de vânzări Energofish, Joburi disponibile: 1. Sales representative (agent vânzări) zona Moldova 2. Consultant vânzări retail - magazin Energofish Cluj Napoca Ce ne-am dori de la noii noștri colegi: - să aibă cunoșțințe despre pescuit si tehnici de pescuit - experientă in vânzări și comunicarea cu clienții - carnet de conducere (cat.B)...


Tactici de primăvara

Tactici de primăvara

2017-03-30 | Sursa: Alexandru Gavan

Primăvara devreme temperatura apei este în general destul de scăzută, iar soarele poate avea o influență importantă asupra încălzirii apei din anumite zone ale lacurilor. Acest fenomen produce de obicei și deplasarea peștilor spre zonele cu apă puțin mai caldă. Localizarea acestor zone este un factor esențial pentru a ne asigura o partidă de primăvară cât mai reușită, iar de cele mai multe ori este necesară schimbarea locului de pescuit pentru...


Pe verticală  – Salmo Chubby Darter

Pe verticală – Salmo Chubby Darter

2017-02-15 | Sursa: Nagy Levente

Un pescar pasionat nu se lasă de pescuit nici pe timp de iarnă! În ciuda frigului de afară iese pe o apă din apropiere, face câteva copci, nădește, pe urmă cu puțin noroc prinde câteva albituri și cu zâmbetul pe buze se întoarce acasă, cam așa arată scenariul perfect. Asta pentru pescarii de staționar, pentru împătimiții pescuitului la plută. Dar ce fac pescarii de răpitori, adepții spiningului? Cei mai mulți rămân acasă și...


Plătici de februarie

Plătici de februarie

2017-02-08 | Sursa: Ujvari Kristian-Robert

Întotdeauna încerc să-mi găsesc noului meu articol un titlu cât mai sugestiv care să reflecte în mare parte despre ce anume voi scrie în acel articol, un titlu în care cititorul să-și poate da seama ce vor conține rândurile de mai jos. Nu a fost altfel nici de data aceasta, căci prim planul le aparține plăticilor, însă nu doar despre pescuitul acestei specii de pești va fi vorba în cele ce urmează, dar dacă sunteți curioși...