Mureşan Radu-Dan2013-03-12

 

Of! Măcar de ne-ar lăsa vremea asta puţin În pace, să ţină şi cu noi, cei chinuiţi în case de lipsa pescuitului. E duminică dimineaţa şi planurile mele, oarecum măreţe, s-au cam destrămat odată cu ploaia ce cade greu, apăsătoare pe asfaltul ce-mi împrejmuieşte blocul.

Cum planurile nu s-au potrivit întru totul, nu-mi rămâne decât să pun mâna pe câteva accesorii simple şi să exersez realizarea unei monturi culisante pentru pescuitul la match. Nu vă faceţi griji, nu sunt egoist, am să vă împărtăşesc toţi paşii.

Aşa cum am putut vedea în articolul anterior referitor la monturile pentru pescuitul la match, chiar şi cele mai simple linii pot fi extrem de eficiente şi rapid de realizat. Odată ce bazele realizării monturilor pentru pescuitul la match au fost puse, în următoarele două articole ne vom ocupa de câteva monturi puţin mai complicate, în primul rând datorită accesoriilor specializate pe care le necesită, iar în al doilea rând datorită unor proporţii care trebuiesc respectate pentru o bună funcţionare a lor. Înainte de a începe prezentarea paşilor efectivi pentru realizarea monturii, trebuie făcute câteva menţiuni. În general, pescuitul cu montură culisantă este folosit pentru distanţe mai mari şi în ape mai adânci decât lungimea lansetei folosite. Desigur, aceasta nu este o regulă, însă, în general, pescarii preferă montura simplă, fixă, atunci când apa o permite, datorită rapidităţii de realizare şi a simplităţii sale. Negreşit, mai sunt şi acei pescari versaţi, profesionişti, care acordă mult mai multă încredere monturii culisante.

Montura cu plută culisantă se foloseşte pentru toate tipurile de peşti şi momeli. Am folosit aceste monturi, atât pentru pescuitul babuştei şi plăticii, cât pentru cel al carasului şi crapului.

Dacă în cazul monturii cu plută fixă gramajul lestului de pe fir nu trebuie să depăşească aproximativ 15% din gramajul plutei, în cazul monturii culisante gramajul lestului aşezat pe fir poate depăşi acest procent. Gramajul lestului plasat pe fir se alege, în general, în funcţie de distanţa şi adâncimea la care veţi pescui. Acest lucru se realizează prin aşezarea lestului pe fir, în timp ce scoateţi din lesturile plutei. În general, pluta se alege în funcţie de condiţiile impuse de apa pe care pescuiţi. Dar ca şi o regulă generală, nescrisă, pentru acest tip de pescuit, plutele trebuie să aibă  peste 10 grame, iar ca şi exemplu, pentru o plută de 18 grame folosesc un lest de aproximativ 3-5 grame pentru a asigura o bună funcţionare, un zbor bun şi o culisare corectă în apă.

Odată ce am trecut în revistă principalele menţiuni şi caracteristici ale acestui stil de pescuit, trebuie să prezentăm accesoriile necesare realizării monturii precum şi câteva dintre monturile care, pe parcursul anilor, s-au dovedit a fi cele mai de încredere pentru mine.

În primul rând aveţi nevoie de nişte plute de calitate. Eu prefer plutele din gama Benzar, fie ele Elit sau Green, deoarece au câteva caracteristici esenţiale pentru un pescuit reuşit, tija din carbon, care asigură un zbor drept şi o fineţe de invidiat şi cele două variante de talere care ajută la echilibrarea lor perfectă.

Un alt element esenţial este antena plutei. În articolul precedent vorbeam despre cele patru tipuri principale de antene pe care le folosesc pentru fiecare caz specific dar şi pentru montura cu pluta fixă. Pentru montura cu plută culisantă cele două antene preferate sunt cele de tipul C şi D. Menţiunea specială este că eu, în proporţie de 99%, folosesc antena de tip C deoarece permite realizarea, atât a unui pescuit de fineţe, cât şi a unuia cu momeli mai voluminoase, peştele ţintă fiind crapul.

Pentru realizare monturii veţi mai avea nevoie de noduri culisante din aţă, precum şi de biluţele găurite. Nodul opritor are ca scop principal reglarea adâncimii la care veţi pescuit. Nodul se strânge pe fir şi apoi, în timp ce sondăm apa, acesta poate fi culisat în sus sau în jos, în funcţie de necesităţi. Biluţa găurită are ca scop  împiedicarea culisării plutei peste nod.

Următorul accesoriu indispensabil este agrafa culisantă cu inserţie/bucşă din plastic. Acest mic accesoriu este de nelipsit deoarece asigură ataşarea plutei pe fir precum şi culisarea ei, odată ce montura a ajuns în apă.

Deoarece, în majoritatea cazurilor, montura culisantă implică plumbi cu gramaj ridicat, vom mai avea nevoie de olivete culisante sau fixe, în funcţie de disponibilitate. Pentru aceasta montură am ales olivetele culisante Favorit II de la Energofish. Optim este să aveţi olivete cu gramaje diferite pentru a putea face faţă fiecăror situaţii cu care vă întâlniţi.

Ultimul accesoriu capital este vârtejul triplu. În marea majoritate a cazurilor folosesc vârtejele Black Spider de la Energofish, în gramaje diferite. Gramajul este important deoarece un vârtej mai greu poate funcţiona ca şi parte a plumbului de semnalizare.

Odată ce am trecut în revistă accesoriile principale necesare pentru realizarea unei astfel de monturi, este timpul să trecem la prezentarea paşilor efectivi ce trebuie urmaţi pentru a finaliza montura.

Primul pas este introducerea firului principal prin nodul de aţă. Acesta se strange, însă nu la intensitate maximă. Nodul are ca scop determinarea adâncimii de pescuit prin oprirea plutei. Acesta se strânge mai tare doar când aţi determinat adâncimea la care doriţi să pescuiţi.

După nod se introduce biluţa culisantă. Aceasta este utilă în cazul în care nodul este prea mic iar agrafa culisantă cu inserţie de plastic culisează peste nod.

După nod şi biluţă, urmează agrafa culisantă. Aceasta are un dublu rol; de a ataşa pluta la firul principal precum şi de a asigura o culisare corectă şi constantă a întregii linii, odată ajunsă în apă.

Pasul următor este acela de a oferi un opritor în partea inferioară a plutei. La începuturi, foloseam un alt nod din aţă sau chiar două, însă datorită presiunii mari exercitate în momentul lansărilor, nodurile aveau tendinţa de a culisa în jos. Astfel, una dintre cele mai bune metode a fost aceea de a opri pluta cu o alică de dimensiuni reduse. Alica nu culisează deci problemele acestea vor fi eliminate.

Urmează introducerea pe fir a lestului principal format, în general, dintr-o olivetă fixă sau culisantă. În cazul de faţă, am folosit o olivetă culisantă pe care am fixat-o între două alice mici. Plumbul principal trebuie să aibă aproximativ 90% din lestul total necesar pentru a echilibra pluta. Restul va fi aşezat deasupra vârtejului, ca plumb de semnalizare şi chiar ca şi plumb intermediar, între lestul principal şi cel de semnalizare.

Ultimul pas este acela de a lega vârtejul la firul principal şi ataşarea lestului de semnalizare. În acest moment lestarea plutei s-a finalizat, iar acum puteţi trece la sondarea adâncimii.

Montura finită arată astfel. Foarte important de reţinut este că distanţa dintre plumbul opritor şi lestul principal trebuie să fie egală cu aproximativ de două ori lungimea plutei, cu tot cu antena. Acest lucru este imperios necesar pentru a se evita atingerea dintre plută şi lestul principal, ceea ce ar duce la încâlcirea monturii.

Foarte important, atunci când pescuiţi cu plută culisantă, este să nu uitaţi să îndepărtaţi din talere plutei pentru a putea aşeza pe fir lestul necesar.

Pentru realizarea aceleiaşi monturi, însă cu câteva mici diferenţe, veţi avea nevoie de un alt accesoriu, opritorul din cauciuc. Următoarea montură este una pe care am învăţat-o de la nişte pescari francezi şi s-a dovedit a fi magistrală. De ce? E simplu. Este folosită pentru pescuitul la orice distanţe, însă adevărata ei eficacitate se vede în pescuitul la distanţe mari, dar şi elimină în procent foarte mare încâlciturile.

Primii paşi sunt identici cu cei de sus, se introduce nodul de aţă, apoi biluţa şi agrafa culisantă, însă de aici se schimbă lucrurile.

După agrafa culisantă nu se aşează alica de plumb, ci se introduce un opritor din cauciuc.

Apoi la capătul firului se ataşează un vârtej.

De acest vârtej se leagă o bucată de fir cu o lungime de aproximativ 70-100 cm. Pe acest fir se aşează lestul principal precum şi lestul de semnalizare, iar în capătul firului se leagă un alt vârtej de care se va ataşa cârligul.

Această montură are la baza forma clasică însă, prin introducerea acestui vârtej, se reduc simţitor încâlcirile. În plus, nu mai este nevoie de alica de plumb pe post de opritor deoarece rolul este preluat de vârtej. Rolul opritorului de cauciuc, de deasupra vârtejului opritor, este de a prelua şocurile din momentul lansărilor. Astfel, bucşa de plastic nu va acţiona direct asupra nodului şi a vârtejului, prelungind viaţa monturii.

Foarte important de reţinut este că distanţa dintre vârtejul opritor şi plumbajul principal trebuie să fie de, aproximativ, două ori lungimea plutei cu tot cu antenă.

În speranţa ca şi acest articol v-a fost de ajutor, nu va rămâne decât să exersaţi cât încă timpul o permite deoarece, în curând, va trebui să aplicaţi toate cele văzute aici.


Pescuit la match între ape

Pescuit la match între ape

2014-10-27 | Sursa: EnergoTeam

Există nenumărate situaţii când peştii preferă să se hrănească între ape. Szilvas Szilard s-a întâlnit cu astfel de situaţii de nenumărate ori. Campionul European vă va prezenta modalitatea de pescuit cu matchul între ape astfel încât acest stil de pescuit să nu mai fie o necunoscută pentru pescarii amatori şi profesionişti. Urmăriţi emisiunea noastră Magazin Energofish de miercuri 29 octombire, începând cu ora 18:30...


Black Fighter Power Feeder

Black Fighter Power Feeder

2014-10-20 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

          Este vreme bună în weekend, asta înseamnă doar că voi merge la pescuit. Poate pentru prima dată după multă vreme ştiu că voi pescui cu o lansetă feeder sau picker, iar peştii ţintă vor fi cei de talie mică şi medie. Nada.... sigur că da, o nadă ce pleacă de la benzar mix ice mix black sau clasic, depinde de inspiraţia mea. Cârlige mici, pescuit fin deoarece temperaturile au scăzut destul de...


La feeder pe râu – tactici pentru ape sălbatici

La feeder pe râu – tactici pentru ape sălbatici

2014-10-06 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

       -Partea a-IIa -            În cel dintâi articol începeam să vă povestesc despre concediul meu de pescuit, concediu de 6 zile din care 5 au fost dedicate pescuitului la feeder şi una celui la obleţi. Pentru a relua puţin şirul povestirii vă reamintesc faptul că aveam să pescuiesc în fiecare zi timp de 4 ore în regim de concurs. Stilul a fost cel la feeder iar pe...


Şalăi pe bolovani

Şalăi pe bolovani

2014-09-30 | Sursa: EnergoTeam

Mulţi pescari încearcă sa captureze şalăii pe timp de noapte. Puţini ştiu însă că ei pot fi prinşi chiar şi pe timpul zilei. Tot ceea ce contează este localizarea lor. Echipa EnergoTeam pleacă în căutarea şalăilor pe timp de zi pentru a demonstra tuturor pescarilor micile trucuri necesare capturării lor.   Urmăriţi emisiunea noastră Magazin Energofish de miercuri 1 octombire, începând cu ora 18:30 şi apoi de la ora 23:00...


Pescuit la match cu micropelete

Pescuit la match cu micropelete

2014-09-22 | Sursa: EnergoTeam

Metoda preferată de pescuit la crap a lui Zsolt Benzar este cea cu lanseta match.  Zsolt ne-a dezvălui o mulţime de trucuri care ne pot fi utile în fiecare partidă de pescuit, însă pescuitul cu lanseta match şi cu micropelete este o noutate căreia crapii nu îi pot rezista. Urmăriţi emisiunea noastră Magazin Energofish de miercuri 24 septembrie, începând cu ora 18:30 şi 23 numai pe Fishing&Hunting Channel şi în reluare joi 25 septembrie...


La oblete pe ape sălbatici

La oblete pe ape sălbatici

2014-09-14 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

           În cadrul articolului precedent anunţam începerea unei serii de articole în care voi dezvălui toate micile trucuri şi secrete pe care le aplic eu în cadrul partidelor mele de pescuit pe ape sălbatici, mai exact pe râul Someş.             După ce timp de trei zile am pescuit exclusiv la feeder, în reprize de patru ore pe zi, în cea de a patra zi am decis să iau o pauză şi să schimb total stilul de pescuit. Schimbarea aceasta constă într-o...


La pescuit pe barajul de la Cetariu

La pescuit pe barajul de la Cetariu

2014-09-08 | Sursa: EnergoTeam

          Doi pescari profesionişti, pescuiesc unul lângă celălalt pentru a putea realiza unele comparaţii. Desigur că fiecare dintre ei folosesc cele mai bune nade şi momeli pentru a prinde cât mai mulţi peşti. Pentru rezultate obiective, campionii noştri vor pescui la feeder.         Urmăriţi emisiunea noastră Magazin Energofish de miercuri 10 septembrie, începând cu ora...


La feeder pe râu – tactici pentru ape sălbatici.

La feeder pe râu – tactici pentru ape sălbatici.

2014-09-03 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

                                                                           - Partea I -        Cuvântul magic al acestor zile este „concediu". Fiecare dintre noi aşteptăm acest moment al...


Testele lui Benzar Zsolt

Testele lui Benzar Zsolt

2014-08-25 | Sursa: EnergoTeam

Puţini pescari ştiu că anul acesta Benzar Zsolt a ocupat locul al patrulea la Campionatul Mondial de Pescuit la Feeder din Irlanda. Talentul în mânuirea lansetei feeder este unul de necontestat, iar acum campionul nostru va prezenta câteva dintre secretele acestui stil de pescuit. Urmăriţi emisiunea noastră Magazin Energofish de miercuri 27 august, începând cu ora 18:30 şi 23 numai pe Fishing&Hunting Channel şi în reluare joi 28 august de la...


Crapi de peste 20 de kilograme cu lanseta feeder

Crapi de peste 20 de kilograme cu lanseta feeder

2014-08-07 | Sursa: EnergoTeam

Obiectivul fiecărui pescar începător este capturarea primului peşte, apoi urmează, treptat, noi obiective. La scurt timp, crapii de peste 10 kilograme, apoi cei de peste 15 kilograme sunt obiective ce trebuie atinse de fiecare pescar. Scopul lui Lázár Józsi este acela de a captura crapii de peste 20 de kilograme. Desigur, capturarea lor nu este o sarcină uşoară mai ales dacă ţinem cont că acesta îi capturează folosind lanseta de feeder. Deşi pare un obiectiv...


Benzar Zsolt - secretele unui rezultat de excepţie

Benzar Zsolt - secretele unui rezultat de excepţie

2014-07-29 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

     În urmă cu aproximativ o săptămână s-a încheiat cea de a patra ediţie a Campionatului Mondial de Pescuit la Feeder, ediţie care s-a desfăşurat anul acesta în Irlanda.       Aşa cum suntem deja obişnuiţi şi echipa naţională a României a luat startul la această disciplină aflată încă la început însă cu un strălucit viitor.       Naţionala...


Cu lanseta match pe ape sălbatice.

Cu lanseta match pe ape sălbatice.

2014-07-28 | Sursa: EnergoTeam

Atunci când vorbim despre apă, nu ne referim la întregul lac ci la anumite porţiuni şi anume acelea pe care vom pescui. Pe orice lac există locuri bune pentru pescuit, accesibile pentru toţi, însă există şi acele zone, greu accesibile, idilice, însă care sunt evitate de mulţi pescari datorită dificultăţilor de teren. De foarte multe ori aceste zone sunt cele mai productive şi cele care ascund cei mai mulţi peşti. Următiţi programul nostru...


Tabăra Koos de pescuit la somn.

Tabăra Koos de pescuit la somn.

2014-07-14 | Sursa: EnergoTeam

Cine nu îl cunoaşte pe maestrul pescuitului la somn Francisc Koos?? Acesta organizează anual tabere de pescuit la somn pentru cei care doresc să deprindă sau să aprofundeze tainele acestor peşti aproape mistici. Dar ce se întâmplă în astfel de tabere de pescuit? Acum puteţi înţelege şi deprinde câteva trucrui. Urmăriţi programul nostru miercuri 16 iulie de la ora 18:30 şi 23 pe canalul Fishing&Huntung şi în reluare joi 17 iulie,...


O nadă care face diferenţa - partea a II-a -

O nadă care face diferenţa - partea a II-a -

2014-07-07 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

    În urmă cu ceva vreme începeam un articol despre o nadă nouă care, deşi sună destul de mult a clişeu, chiar a reuşit să facă diferenţa dintre o partidă de pescuit bună şi una perfectă.     Există acele momente într-o partidă de pescuit când este nevoie de o pauză, câteva momente de gândire şi o modificare radicală a tacticii şi abordării. Exact de asta aveam şi eu nevoie şi ca să fiu sincer, nu...


Crapii de la Adea

Crapii de la Adea

2014-06-30 | Sursa: EnergoTeam

Testul aditivilor fluo continuă, iar de această dată crapii de pe Adea sunt ţinta noastră. Vom pescui cu doua tipuri de momitoare, clasicul feeder şi inovativul method feeder pentru capturi de neuitat şi un test foarte interesant. Urmăriţi premiera emisiunii noastre miercuri, 2 iulie de la ora 18:30 pe Fishing and Hunting Channel, respectiv joi, 3 iulie de la ora 11 în reluare şi pe siteul...


Pâine şi lapte pentru partide de vis.

Pâine şi lapte pentru partide de vis.

2014-06-22 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

    Suntem în plină vară şi aşa cum am fost obişnuiţi de mulţi ani, firma Energofish lansează noi produse pentru a ajuta pescarii autohtoni şi nu numai să se bucure de partide de succes. Deşi este plin sezon şi vară în adevăratul sens al cuvântului, am decis că merită să renunţ la o partidă de pescuit, să mă aşez comod în faţa laptopului şi să vă scriu câteva cuvinte despre noutăţile acestei veri.    ...


Testul Aditiviului Fluo

Testul Aditiviului Fluo

2014-06-17 | Sursa: EnergoTeam

Una dintre cele mai mari inovaţii ale ultimilor ani o constituie apariţia şi utilizarea atractanţilor pe bază de fluorosceină în pescuit. Pentru a dovedi eficienţa lor, este nevoie de multe teste şi partide de pescuit. Astfel umrătorul test trebuie luat în considerare, necesită atenţia dumneavoastră maximă deoarece conţine multe informaţii care pot şi trebuie învăţate. Urmăriţi Testul Aditivului Fluo în următoarea emisiune de pe postul Fishing...


O nadă care face diferenţa - partea I -

O nadă care face diferenţa - partea I -

2014-06-10 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

        Ştiu că sună oarecum uzual şi deloc spectaculos dar... A Venit Vara !!!!! Dacă ultimele zile au fost capricioase şi cufundate în nesiguranţă atmosferică, ploile, vântul şi frigul au cedat în faţa verii cu ale sale temperaturi ridicate, zile pline de soare şi numai bune a fi petrecute pe malurile apelor şi practicarea celui mai frumos sport sau hobby din lume –...


Cleni capricioşi

Cleni capricioşi

2014-05-14 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

            Cum parcă această primăvară nehotărâtă nu ar fi fost de ajuns, la porţile timpului mai bate un alt duşman versat al pescarului modern: prohibiţia. Zilele se scurg prea repede, sunt prea urâte, prea scurte, prea reci.             La acea vreme nu ştiam despre ce este vorba, era doar o lanseta fără nicio inscripţie, despre care ştiam că va...


Noutăţi prinzătoare

Noutăţi prinzătoare

2014-04-30 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

După o lungă şi nemeritată pauză dintr-ale pescuitului mi-am spus într-o zi că ar fi vremea să revin la vechile obiceiuri şi anume acelea de a mă culca devreme pentru a mă trezi cât mai devreme pentru a merge din nou acolo unde ne simţim cel mai bine: pe malul apei. Vremea a fost mult prea capricioasă în această primăvară, schimbările multe prea bruşte, de fapt, ce mai, vremea frumoasă ne-a cam evitat, astfel realizarea unor partide plăcute, reuşite,...


Salmo Warrior

Salmo Warrior

2014-03-12 | Sursa: WSB

Dupa cum spunea si Razvan... "Măaleg doar cu adrenalina atacurilor, în timp ce Andrei prinde din ce în ce mai bine cu un alt vobler XXL de la Salmo. Dar mai bine îl las pe el săpovesteascăce a urmat... " ... pe una din incintele ( INCINTA ) de la Cormoran... soarele abia a rasarit... in continuare pe cer nu e nici urma de nori.  Chiar daca dimineata am insistat si eu, ca si Razvan pe topwatere mari, gen Heddon Super Spook (modelul cu 3 triple), si pe Salmo Fatso...


La pescuit în Defileul Lăpuşului

La pescuit în Defileul Lăpuşului

2014-03-05 | Sursa: WSB

E luni dimineata – inceput de saptamana ce coincide cu prima zi a lunii iulie, sunt liber azi si stau sa-mi fac un plan de o partida de pescuit pana mai pe seara. Dar unde sa merg ? Dau cateva telefoane si aflu de la un prieten de-al meu ca Somesul inca nu s-a limpezit si ca nu prea a avut rezultate in ziua anterioara. Imi fuge gandul sa fac o partida de salau pe unul din lacurile din apropiere…..dar stand un pic si gandindu-ma: pune barca, umfl-o, pune motorul, bateria si toate...


Mann's C4 loveşte din nou

Mann's C4 loveşte din nou

2014-02-26 | Sursa: WSB

La putin timp dupa partida cu pricina, Adelin insista sa repetam experimentul. u trecuse decat o saptamana, insa pofta de cranking la stiuca nu imi disparuse deloc, asa ca spun da fara ezitare. Si de data asta ajugem pe balta tarziu, dupa orele 17. Desi eram setat pe cranking, zic totusi sa largesc putin gama de naluci si sa aleg o gama mai variata dar care sa-mi permita sa pescuiesc rapid. ac o selectie de spinnerbaits, chatterbaits, oscilante mai grele, voblere rattlin si ceva...


La Vladi cu Mann's C4

La Vladi cu Mann's C4

2014-02-19 | Sursa: WSB

Intr-una din dupa amiezele plicticoase din toiul verii in care nu iti vine sa faci nimic altceva decat sa te tolanesti pe dormeza cu clima la maxim, imi suna telefonul….De lene, nici ca imi vine sa ma ridic sa vad cine e, dar vad ca insista si asta inseamna ca e de bai. E Adi, si asta cand suna are chef de peste. Nu ii ia mult sa ma convinga ca e cea mai tare zi si ca stiuca va manca ca nebuna in acea dupa amiaza. Cu inocenta unei adolescente, ma las prostit si ma trezesc cu geanta...


Salmo Executor

Salmo Executor

2014-02-11 | Sursa: WSB

In primii ani de dupa 1990, odata cu democratia, au inceput sa apara in tara si primele magazine specializate in comertul cu produse de pescuit. Trecuse era in care singurele scule ''adevarate'' erau aduse de o ruda norocoasa, care apucase cu greu o excursie in vest sau un contract de munca in tarile arabe si incepea o perioada putin tulbure, in care, in acelasi magazin si cateodata cam la acelasi pret, puteai gasi alaturate, un produs de marca (Rapala, Daiwa, Shimano,...) langa o copie...


După topirea gheții

După topirea gheții

2013-12-10 | Sursa: Nagy Levente

  Odată cu trecerea timpului, cred că toţi pescarii se satură de iarna lungă şi toți aşteaptă cu nerăbdare sosirea primăverii, pentru a putea ieşi pe apa favorită şi a-şi practica hobby-ul. Ei bine, primăvara adevărată este încă departe, dar, în schimb, în ultimele zile vremea a fost favorabilă pentru pescuitul pe râu, dându-ne astfel posibilitatea să ieşim din monotonia zilelor lucrătoare. Profitând de ocazie, am...


Peştii din adâncuri

Peştii din adâncuri

2013-11-12 | Sursa: Nagy Levente

  De săptămâni bune, împreună cu prietenul meu Bömbi, planificam o partidă de pescuit. Au fost alese mai multe locuri şi perioade de timp, dar, întotdeauna, în ultima clipă intervenea ceva. Când mie, când prietenului ne apărea ceva de rezolvat, ce amânau pescuitul împreună… Într-o sâmbătă, dimineaţa, îmi sună telefonul. Păi cine altcineva putea să fie decât prietenul meu Bömbi care,...


Noutăți de toamnă - partea a doua -

Noutăți de toamnă - partea a doua -

2013-11-04 | Sursa: Mureșan Radu-Dan

  Toamna este tot aici și, dacă până acum s-a dovedit a fi destul de blândă, se pare că zilele senine, scăldate de soarele binevoitor, încă, sunt pe sfârşite, iar locul lor va fi luat de zile scurte, gri, triste şi friguroase. Privesc îndelung pe geam la ploaia ce cade lin dar care, totuşi, apasă greu pe umerii noştri, ai celor mai împătimiţi într-ale pescuitului. Tristeţea toamnei târzii este mare, iar mintea ne...


Noutăți de toamnă - prima parte -

Noutăți de toamnă - prima parte -

2013-10-23 | Sursa: Mureșan Radu-Dan

  După o lungă absenţă din peisajul pescuitului, forţat de împrejurări ce nu puteau suferi amânare, am revenit timid, ce-i drept. Sunt absolut sigur că revenirea mea nu va fi una foarte fericită, din prisma pescarilor, dar, mai ales, a veştilor pe care le aduc. Oricât ar fi de neplăcut, cineva tot trebuie, la un moment dat, să o spună, deoarece inevitabilul nu poate fi evitat, iar negarea nu este o soluţie. E toamnă!!! Am spus-o eu şi ştiu că,...


Cu Turbo Soft-uri la crap

Cu Turbo Soft-uri la crap

2013-08-01 | Sursa: Mureşan Radu-Dan

Vara este aici. Nu credeam, după toată desfăşurarea de forţe a naturii, presărată cu ploi, vânt şi prea puţine zile frumoase, că voi putea spune, „Da, a venit adevărata vară!". În fine, a venit, dar cu ce folos pentru mine? Multă muncă, bătaie de cap, stres, termene limită. Atât de multe evenimente se succed cu repeziciune încât nici nu mi-am dat seama că stau pe acest scaun, scriind acest mic articol, la finele lunii iulie. Da, au trecut...