Cu Benzar Extrem....altfel
Publicat: 2011. august 17. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Articol
Trăim vremuri în care presiunile sunt tot mai mari şi parcă, mai mult ca niciodată, vin din toate direcţiile. Lumea este tot mai stresată, tot mai supusă presiunilor fie ele datorate crizei, fie sănătăţii. Tot mai puţini oameni au timp de relaxare şi tot mai puţini tineri ştiu cum să se relaxeze, altfel decât în faţa unui ecran de televizor sau a unui computer, atât de dăunător unui om în devenire.
Poate, cea mai bună relaxare o constituie în continuare pescuitul care devine tot mai specializat, tot mai complicat şi necesită tot mai mult echipament şi pregătire. Însă nu este neaparat necesar să fie aşa. În continuare vă voi demonstra că pescuitul poate fi extrem de relaxant, uşor şi nu necesită pregătiri intense; cu alte cuvinte fără bătăi de cap dar cu rezultate extrem de satisfăcătoare. Cum spuneam la început avem tot mai puţin timp pentru relaxare, însă ce poate fi mai relaxant decât un pescuit într-o după amiază, la finele unei zile de muncă sau de şcoală? Dacă nu mă credeţi încă pe cuvânt, rămâneţi cu mine pentru a afla cum se face.
Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să alegeţi un lac apropiat de casa dumneavoastră pentru a scurta cât mai mult timpul pierdut pe drum. Eu am ales pentru acest articol lacul numărul 3 din Gheorgheni aflat, practic, în oraşul Cluj-Napoca.

O parte din lac
Ca şi metodă de pescuit am optat pentru ceea ce în opinia mea constituie cea mai simplă metodă după cea cu varga fixă şi anume pescuitul la match. Paleta de lansete match este foarte largă şi dacă ar fi să ţinem cont de reguli, ar exista pentru fiecare peşte şi locaţie cel puţin câte o lansetă însă nu trebuie să fie chiar aşa. Într-un articol mai vechi v-am prezentat o partidă la crap cu o lansetă Energo Team Benzar Extreme Match de 4.20m. În această partidă am decis să folosesc aceeaşi lansetă Energo Team Benzar Extreme Match dar cu lungimea de 3.90m. Această lansetă este una perfect echilibrată, rigidă cu acţiune rapidă realizată din carbon IM12 care îi conferă un plus de putere, ajutând-o să facă faţă atât unor peşti de talie mare, dar şi unor peşti de talie mică mai ales prin acţiunea ei rapidă şi fineţe.
Deşi mulţi pescari preferă o lansetă moale în pescuitul peştilor de talie mică, lansetele rapide au o serie de avantaje precum viteza la înţepare, lejeritatea lansării.

Lanseta
Pasul următor îl constituie alegerea nadei care necesită puţină atenţie. Pentru partida de azi am ales să folosesc o nadă simplă şi anume 3 kilograme de Benzar Mix Special Concurs la care am adăugat un aditiv Benzar Mix Turbo Concentrat Larve de Chironomus.
Este indicat ca pentru maximizarea rezultatelor să cunoaşteţi cât de puţin lacul pe care urmează să pescuiţi. Lacul pe care urma să pescuiesc este unul recunoscut pentru populaţia de caraşi, babuşte, roşioare, astfel aceştia au fost peştii ţintă. Lacul mai are o caracteristică şi anume cantitatea mare de larve de chironomus care se găseşte în mâl, astfel se explică de ce am folosit Turbo Concentratul Larve de Chironomus în combinaţia cu Benzar Mix Special Concurs. Nada a fost umectată în mai multe etape, însă la final a avut o cosnsitenţă mai uscată. Raţiunea pentru acest lucru a constat din faptul că apa era puţin adâncă, astfel o nadă uscată, odată ajunsă pe fund se desface rapid, începând să lucreze. Aditivul de larve atrage peştele pe vad şi îl determină să rămână în zonă deoarece acolo se află o aromă foarte bine cunoscută de ei, ba mai mult, câteodată îi determină să caute în nadă după eventualele larve. Acest lucru este benefic deoarece doream ca peştii să rămână jos, pe substrat. Pentru a menţine peştii acolo am adăugat în nada câţiva viermi mari albi şi roşii precum şi pinky.
Nada a avut un efect imediat

Deoarece ştiam din auzite că în lac sunt şi peşti de talie mare am ales să folosesc un fir principal Energo Team Power Waggler cu diametrul de 0.14 şi o mulinetă Energo Team Power Match de 3000 cu 6+1 rulmenţi şi un tambur de rezervă.


Mulineta si firul
Deşi pare mai mult un echipament destinat unui pescuit la distanţe mari şi având ca şi ţintă peştii de talie mare, folosirea acestei lansete si mulinete arată cât de versatil poate deveni un echipament, astfel încât să deservească toate nevoile unui pescar.
Alături de acestea am mai folosit o plută Gold Star GS Waggler de 22 de cm. Acest tip de plută este extrem de util în acest pescuit deoarece are prinderea diferită de wagglerele normale. Dacă plutele se prind cu opritori în T aceasta se introduce pe fir şi se blochează între plumbi. Pentru aceasta am folosit plumbi Q-tor Gros cu 6 compartimente, utilizând plumbii cei mai mari. Am mai utilizat antirăsucitori tripli Cralusso, pentru forfac am folosit deja clasicul Cralusso Prestige Line Hooklenght Line cu diametrul de 0.102 şi 0.123. Cârligul folosit a fost o noutate şi anume EnergoTeam Excalibur Bream Match cu mărimile de 12 şi 14. Cârligele acestea reprezintă o noutate pe piaţa românească fiind cele mai noi produse marca Energofish. Prin forma lor cârligele sunt destinate pescuitului la plătică însă pot fi folosite atât în pescuitul babuştei cât şi al carasului. Cârligele prin forma şi grosimea lor sunt pretabile unei largi palete de momeli de la râme, viermi la porumb şi chiar larve, vârful ascuţit şi diametrul firului din care sunt realizate asigură cârligului o fineţe ridicată şi o rezistenţă foarte bună. Metoda de ascuţire cu laser asigură cârligelor un vârf mereu ascuţit.

Accesoriile folosite
Metoda de pescuit este cât se poate de simplă. Pluta se introduce pur şi simplu pe fir; deasupra ei se prinde o alică mare de plumb care va avea un rol dublu de a opri pluta să culiseze pe fir în sus şi să o echilibreze parţial. Sub plută se adaugă alice de aceeaşi mărime până când pluta este echilibrată în proporţie de 90%, restul de plumb fiind plasat deasupra antirăsucitorului, dar nu mai mult de două-trei alice. Gruparea plumbilor mari în jurul plutei are ca principal rol echilibrarea, oprirea plutei dar mai presus asigură acesteia din urmă un zbor lin şi drept, lucru imposibil în caz contrar deoarece pluta, neavând lest nu are greutate proprie. În cazul în care sunt necesare mai multe alice mici, acestea pot fi grupate lipit de plumbii mari care opresc pluta, dar mereu in partea de jos. În funcţie de pescuit, alicele mici pot fi grupate sau răsfirate, acest lucru asigurând momelii o cădere lină, naturală care se va adresa şi peştilor aflaţi între ape. Pentru această linie trebuie ca alicele mari, cele din jurul plutei să fie moi pentru a culisa cât mai uşor pe fir. Odată ce adâncimea de pescuit este stabilită, aceste alice mari se strâng mai tare.
Deoarece pescuitul se desfăşoară la o distanţă de maxim 15-20 de metri, aruncările nu trebuie să fie violente ci din contră cât se poate de lejere şi relaxate. Este de preferat ca odată ce aţi stabilit distanţa de pescuit, firul să fie prins în clipsul mulinetei pentru a asigura un pescuit în acelaşi loc precum şi pentru ca linia după lansare să se aşeze unifrm pe apă.

Linia foarte simpla
Odată ce am stabilit locul de pescuit şi toate detaliile au fost puse la punct am demarat pescuitul. Pentru început am aruncat din mână 11 bulgări de mărimea unei mandarine pe locul unde urma să pescuiesc. Primul peşte, o babuşcă frumoasă a sosit după circa 5-7 minute. Nadirea de întreţinere pe parcursul partidei a fost realizată cu bulgări de nadă de mărimea unei nuci, aruncate la fiecare 2-3 peşti.
Captura finala, mai mult decat satisfacatoare
Partida de numai câteva ore a fost una extrem de reuşită şi relaxantă. Lanseta, deşi una rapidă a reprezentat un atu în momentu înţepării peştilor şi al lansărilor. Nada a atras peştii într-un timp foarte scurt, menţinîndu-i pe vad pe durata întregii partide. Noile cârlige Excalibur au costituit surpriza zilei, acestea având o rată extrem de scăzută a peştilor scăpaţi, iar vârful lor a rămas la fel de ascuţit de la început până la sfârşit. Pluta a indicat fiecare trăsătură fie aceasta prin scufundare sau ridicare, fineţea ei constituind unul din motivele unei partide extrem de reuşite. Aşadar sper că am demonstrat cum un pescuit simplu cu accesorii si lansete de calitate poate atrage după sine atât satisfacţia unor capturi de toată frumuseţea precum şi o după-amiază relaxantă, departe de stresul cotidian.
Nada Benzar Mix 1 kg
11.50 lei
Carlige Excalibur Bream Match Brown
8.00 lei
Fir EnergoTeam Power Waggler 150m
9.00 lei
Unice, Trendy si Prinzatoare - Noile culori Salmo: FWS si LBS
Publicat: 2024. martie 14. | Sursa: Dániel Őze | Articol

Colaborarea dintre consultantii Energofish din Ungaria si Romania in materie de naluci s-a materializat prin lansarea de catre Salmo a doua noi culori unice, care nu au mai existat pana acum in portofoliul companiei poloneze. Specificatiile acestor culori au fost trasate de catre pescari de spinning din Ardeal, dar si de pasionati care obisnuiesc sa pescuiasca pe cursul Dunarii si al marilor rauri autohtone la avat, somn si salau si stiuca. Totodata, aceste doua culori au fost de...

Wizard - Edge Spin - Rapide, puternice si cu multiple aplicatii
Publicat: 2023. august 22. | Sursa: Dániel Őze | Articol

Pescuitul rapitorilor cu naluci este o tehnica nu doar spectaculoasa, ci extrem de activa iar utilizarea unei lansete potrivite speciei pe care o tintim este vitala. Din acest motiv, lanseta universala pentru pescuitul rapitorilor ramane un mit si tot din acest motiv am realizat intreaga familie Wizard Edge: fiecare model, specific fiecarui stil. Lansetele Wizard Edge - 3 Lungimi diferite, fiecare cu cate trei puteri diferite Pe langa actiunea Extra Fast, trebuie mentionat...

Pescuit la method pe ape reci
Publicat: 2020. februarie 21. | Sursa: Szabó Bence | Articol

  Odată cu apariția iernii, au apărut schimbări semnificative și pe marginea apelor, deoarece coroanele copacilor au devenit mai subțiri și activitatea peștilor se diminuează, avem o misiune tot mai grea dacă dorim să facem o partidă de pescuit bună. Micile lucruri care sunt mai puțin importante vara devin mai valoroase în acest sezon. Acestea includ, dar nu se limitează doar la: tipul cârligului, dimensiunea cârligului, felul în care sunt oferite momelile și textura...

Aromele de vară preferate de mine
Publicat: 2019. iulie 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Cu aproximativ o jumătate de an în urmă, când iarna era încă în plină desfășurare, am prezentat aromele pe care le folosesc în timpul pescuitului pe apă rece. La acea vreme, au fost făcute mai multe cereri de a face același lucru cu aromele pe care le folosesc în apele în încălzire, deoarece sezonul real de pescuit este cel de vară. Din moment ce încerc să satisfac toate aceste cereri, iată o scriere despre aromele folosite de mine pe ape încălzite! Deci, să vedem...

Cheburashka, așa cum îl cunosc pescarii
Publicat: 2019. iulie 04. | Sursa: Lukacsi Bela | Articol

  Dacă cineva se uită la istoria cseburashka pe Wikipedia, de la început va intra în subiect astfel: Așa arată la exterior: o figurină maro de pluș, cu ochi uriași, cu urechi de dimensiunea asemănătoare al capului, care merge pe picioarele din spate. O figurină cunoscută din benzile de desene animat. Atunci ce este Cheburashka?        Desigur, cseburashka a devenit faimos prin figurina de poveste, numele său tot mai cunoscut printre pescari l-a primit după...

De 8 X pe drumul dezvoltării
Publicat: 2019. mai 27. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În cazul nostru, cele 8 X din titlu nu înseamnă trecerea la vârsta de optzeci de ani, ci la dezvoltarea firelor împletite. Pe deoparte, mă ocup și de dezvoltarea produselor, așa că știu destul de bine acest colț al pieței produselor de pescuit, am o vedere bună asupra ofertelor curente. Dezvoltarea firelor împletite recent s-a încetit puțin, însă dezvoltarea lentă nu este deloc o stagnare pe loc, așa că acum a sosit timpul pentru schimbare.     Nu spun...

Plătici și carași la match
Publicat: 2019. mai 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

  Este primăvară, vremea în încălzire atrage peștii în zonele mai puțin adânci ale lacurilor, ale belților, a canalelor. Aici sunt mai multe surse de hrană, fac plajă, se pregătesc pentru depunerea icrelor. Primăvara devreme este o adevărată oportunitate pentru pescuitul la plută. Cu un echipament bun de match pot fi prinși atât plăticile, carașii și chiar crapii. Dar ce este necesar pentru asta? Despre aceasta veți afla în acest articol care a fost inspirat de...

MARCA SONIK LA ENERGOFISH !!!
Publicat: 2019. martie 26. | Sursa: Energo Team | Articol

Dragi clienți! Vă atragem atenția asupra mărcii britanice Sonik Sports, a carei produse se regăsesc și in oferta Energofish.  Sonik Sport Ltd. este o companie dinamică, aflată mereu în dezvoltare, cu echipamente de pescuit unice. Scopul companiei este de a produce produse care să permită pescarilor să obțină avantaje deosebite pe malul apei, la un preț acceptabil.  Compania a fost fondată în 2008 de Ian McCormack, fost director comercialal Hardy &Grays Limited,...

PESCUITUL DE IARNĂ ȘI PRIMĂVARĂ LA PEȘTI MARI
Publicat: 2019. martie 05. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Odată cu venirea iernii, majoritatea pescarilor își agață husa de lansete pe cuier, deoarece temperatura ce se apropie tot mai mult de zero grade,vântul puternic, uneori de intensitate mare, cu precipitații abundente sub formă de ninsoare pot fi cauze ce țin departe pescarul de apă. Sunt însă și fanatici, în bunul sens al cuvântului, care nici în aceste condiții nu se pot abține, ba chiar mai mult speră în câte un crap mai măricel, și binențeles toate acestea cu...

Putere și armonie
Publicat: 2018. decembrie 12. | Sursa: Bokor Károly | Articol

De patru ani deja că folosesc echipamentele Bokor Spin în mod constant cu o experiență bogată în privința capturilor. În această privință, aș dori să menționez calitățile bune ale lansetelor. Nu ascund un lucru, și anume că vreau să vă fac chef pentru folosirea lor. În primul rând, pentru că sunt foarte utilizabile în mod universal, toate componentele echipamentului sunt puternice de la lansetă până la capătul firului, funcționând sigure. Degeaba este o...

Un vis devenit realitate
Publicat: 2018. noiembrie 23. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Una dintre problemele cele mai preocupante pentru majoritatea pescarilor de feeder este cum să prindă crap foarte mare. După experiența mea personală, doi factori joacă rol decisiv în capturarea crapului capital, dintre care unul este locația, iar celălalt este pregătirea. Este important de reținut că prin pești capitali nu mă refer la exemplarele de 10, dar nici măcar cele de 15 kilograme, deoarece acestea sunt prezente în fiecare al doilea lac intens populat în număr de...

Scurt și la obiect
Publicat: 2018. octombrie 31. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În prezent lansetele scurte sunt tot mai populare, în special în cazul partidelor de pescuit din barcă, dar mulți pescari de spining le preferă la pescuitul de pe mal, datorită lungimii scurte aceste lansete având o fiabilitate mai bună. Nu este o coincidență că marca L & K a fost prezentă pe piață cu lansete scurte, dar acum, după o lungă dezvoltare, va fi disponibilă un băț care va atrage atenția multor pescari de spining, mai ales dacă îl vor încerca. Cum...

Salmo Fury Pop năluca șmecheră
Publicat: 2018. octombrie 08. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În zilele prezente, suntem invadați cu momeli speciale, printre care sunt la care folosind o tehnică specială le putem face și mai prinzătoare. Există dintre acestea care sunt două într-una, adică sunt compatibile la două tehnici. Salmo Fury Pop prin versatilitatea sa poate fi clasificată în această categorie.   Un lucru este cert, este o momeală șmecheră. Ne-am putut deja obișnui că firma Salmo nu lansează pe piață momeli simple, dintr-un punct de...

Strune Wizard pentru sezonul la răpitori
Publicat: 2018. august 27. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Încet dar sigur vine și luna octombrie, pe nesimțite trecem din vară în toamnă. Apele în răcire ne vor oferi tot mai multe posibilăți de pescuit la peștii răpitori, fiecare după prefeințele, alegând pescuitul cu peștișori vii la plută, fie tehnica mai plină de acțiune, spinningul. În multitudinea de metode de pescuit la răpitori un lucru însă nu s-a schimbat. Și acum, așa cum ne-am obișnuit deja, vom avea nevoie de o strună sigură, pe care nu-l vor reteza ori...

Vă prezentăm peleții halibut solubili de la Benzar
Publicat: 2018. august 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Seria de noutăți prezentate în ultima perioadă continuă cu peletele Benzar Black Halibut. Aceste produse sunt cele mai noi tipuri de granule pe bază de cereale, din gama produselor populare miilor de pescari, și sunt alegerea perfectă pentru iubitorii de orice metodă, deoarece pot fi folosite în multe feluri. Ce merită să știți despre aceste produse? Din această scriere veți afla și acest lucru! Printre produsele noastre se pot găsi o serie de pelete ce au...

Campion la 12 ani
Publicat: 2018. iulie 31. | Sursa: Ujvári Krisztián | Articol

Anul acesta, în data de 28-29 iulie, s-a organizat de către AGVPS la Săcălășeni (Maramureș) finala de campionat național de pescuit staționar pe mai multe categorii. La categoria băieți U-15 a participat și fiul meu, Ujvari Ákos-Zsólt. În câteva cuvinte aș aminti despre strategia și echipamentul folosit de către fiul meu la acest campionat. Peștii predominanți în lacul de la Săcălășeni sunt carașii, pe lângă care se mai poate prinde aici crap, babușcă,...

Avertizoarele electrice: CXP Brenta
Publicat: 2018. iulie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

  În seria noastră de articole despre prezentarea avertizoarelor noastre electrice am ajuns la CXP Brenta de data aceasta. Între avertizoarele radio prevăzute și cu senzor de lumină, acesta se remarcă pe lângă design-ul său, prin manevrabilitatea și versatilitatea simplă. Există o mulțime de argumente pentru folosirea lui, astfel încât ați putea dori să aflați mai multe despre probabil cel mai de iubit avertizor rezistent la ploaie din gama Carp Expert....

Să avem curaj să lansăm departe
Publicat: 2018. iunie 20. | Sursa: Nagy Levente | Articol

Orice pescar de crap începător se va lovi până la urmă de "baremul distanțelor mari", peste care, dacă dorește să devină un pescar bine format, va trebui să-l treacă. Nu demult am auzit o zicală "Cel mai ușor de prins peștele este acolo unde chiar se află, se hrănește". Întradevăr acesta este adevărat, și nu este nici o problemă, dacă acei pești se găsesc în apropierea malului, la o distanță accesibilă din punct de vedere al pescarului. Dar ce este...

Mărunțișuri din pelete
Publicat: 2018. iunie 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

Tehnica de pescuit method feeder deja se aproprie de granițele pescuitului la crap cu boilies, însă mie îmi stă mult mai aproape o tehnică de pescuit fină, la distanțe mai apropiate, cu un pescuit precis, în care cu o nădire precisă strângem tot mai mulți pești în jurul cârligului și pe care îi prindem sub forma unor carași, plătici și crapi frumoși. Pe parcursul expoziției din această primăvară am constatat cu stupoare cât de greu este să convingem pescarii de...

Avertizoarele noastre electrice: CXP TEVERE
Publicat: 2018. mai 30. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Setul de avertizoare CXP este folosit deja de mulți pescari mulțumiți de acest produs iar din această gamă astăzi vă voi prezenta Tevere-ul. Acest model de avertizoare a primit un exterior modern, rezistent la ploaie iar în ce privește categoria calitate-preț se situează în categoria de mijloc. Seturile pentru două, trei sau patru lansete dispun de receptoare sensibile pentru ca trăsătura să fie sesizabilă și fără probleme chiar și în cazurile de lansări de până la...

Cârlige din Japonia
Publicat: 2018. mai 08. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Punctul cel mai crucial al pescuitului – indiferent de ce metodă vorbim – este tipul de cârlig folosit, mărimea acestuia, categoria, dar înainte de toate calitatea lui. Pe seama cârligului stă succesul în pescuit, nu este de mirare, dacă pescarul încearcă să folosească întotdeauna, în orice împrejurare cel mai adecvat, cel mai perfect cârlig. În ultimele decenii centrul de producere al cârligelor a devenit Japonia, și cred că nimeni nu se miră dece. Precum în cazul...

Cuda și pentru zilele obișnuite
Publicat: 2018. aprilie 10. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Aș dori să vă prezint câteva cuțite și accesorile acestora, care sunt speciale nu doar în domeniul curățării peștilor, dar pot fi tot atât de bine folosite și în bucătărie sau pe malul apei. Aceste produse sunt fabricate de firma americană Cuda, produse care sunt, de asemenea, utilizate cu satisfacție și în industria prelucrării peștelui. Iată, oferta zilei de azi, adică aceste produse voi încerca să vi le prezint. De ce sunt fantastice produsele Cuda?...

La limita ruperii unei lansete: la ce este capabil Solid Spin?
Publicat: 2018. februarie 20. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Testul lansetei de spining Solid Spin a avut loc în ultima lună a anului. Deoarece testarea limitelor performanței unui băț de carbon nu sunt prea umane în vecinătatea punctului de îngheț, am așteptat ziua în care temperatura aerului a crescut puțin peste 10 grade. Specialitatea bățului este caracterul "industrictibil" al materialului solid din carbon și, la fel precum alții, am fost și eu curios cel mai mult de aflarea punctului critic și de aflarea limitelor...

La method iarna? Și încă cum!
Publicat: 2018. ianuarie 03. | Sursa: Szabó Bence | Articol

„Ce este bun în faptul, că toată ziua stai la zero grade Celsius dârdâind lângă bățul de pescuit știind că nici nu este sigur că prinzi ceva?" Nu-i așa, prieteni pescari, că această întrebare nu doar mie mi l-au pus de vreo o mie de ori? Pescuitul în apele reci are o atmosferă aparte, ce nu poate fi comparat cu nimic altceva! Nu de mult, prima oară în viața mea, într-o ninsoare abundentă am putut să-mi practic hobbyul preferat, lucru ce m-a dăruit cu o experiență...

La știucă simplu, eficient
Publicat: 2017. noiembrie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Fiind vorba despre pescuit la știucă, pe lângă pescuitul de spining dinamic, sportiv și plin de imaginație nu trebuie să uităm nici de stilul de pescuit încă îndrăgit de foarte mulți pescari, și anume pescuitul la răpitori cu peștișori vii. Această tehnică merită să se practice odată cu sosirea toamnei, odată cu răcirea treptată al apelor de la noi, atunci când peștii pașnici încep să se retragă în grupe mai mari spre ape mai adânci. Ghețurile de...

Atenție, mușcă!
Publicat: 2017. octombrie 12. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Dintre peștii prădători de la noi, știuca are cei mai ascuțiți dinți, cărora retezarea unui fir de monofilament simplu sau unui fir textil nu pune mari probleme, de aceea este inevitabil folosirea unei strune corespunzătoare. Gama de strune folosite la pescuitul răpitorilor este foarte variată în zilele noastre, utilizarea lor fiind importantă mai ales la pescuitul la știucă. Pe piață se pot achiziționa mai multe tipuri de strune, dar care la ce folosește? Păi, să ne...

Noaptea crapilor mari
Publicat: 2017. octombrie 04. | Sursa: Halmos Mihaly | Articol

Ținutul Somogy. Regiunea deluroasă cu o mie de fețe, aflată între Balaton și Dráva, unde oricând merită să te întorci. Aventurierilor de genul meu este un fel de Mecca ce trebuie vizitat, unde pescuiturile la crap pe amurg lasă amintiri de neuitat în mintea pescarului. Păi da, chiar și câte o ieșire mai scurtă de doar câteva zile are efecte "terapeutice", îmi place nespus de mult să mă reîntorc aici, să fug din zgomotul marelui oraș. Dacă ar exista întradevăr...

În acțiune setul pentru avat de la Wizard
Publicat: 2017. septembrie 22. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Momentul nu ar fi putut fi mai bun, premiera pentru cea mai nouă mulinetă și lansetă de avat al familiei Wizard a căzut chiar la începutul sezonului de spining. Am așteptat cu duo-ul ASP Spin pentru scenele cu atacurile avaților din zori și seri de iulie și nu mi-a fost greu să mă îndrăgostesc de lanseta bine concepută, ce mă ajută să lansez și mai departe și de mulineta ce dictează un tempo în mare viteză nălucilor. Mulineta ASP Spin este suplă, ușoară,...

ÎN CURENT, CU RIVER FEEDER!
Publicat: 2017. august 14. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Regulă de aur, că peștii de talie din ape curgătoare trebuie căutați în curent. În regulă, dar ce să facem și cum să pescuim acolo unde curentul este regele? Pescuitul cu feeder în curenți puternici este o adevărată provocare nu doar nouă, ci și echipamentului nostru. Ca să dau un exemplu pe Dunăre, la Budapesta (la cote de vară) se măsoară de regulă 1600-1700 m3/s debit de apă, care nu este deja încet. Și ca să demonstrez altfel, cu un exemplu propriu: la...

VĂ PREZENTĂM - BENZAR COMPETITION FEEDER
Publicat: 2017. august 08. | Sursa: Nagy Levente | Articol

După lungi așteptări, în sfârșit a sosit noua lansetă din gama BENZAR, botezată BENZAR COMPETITION FEEDER! Cine au ținut în mână una din lansetele din gama Benzar, aceia știu că merită să aștepți pentru aceste lansete! Petru cei ce nu s-au întâlnit cu aceste lansete și ar dori să afle mai multe despre ele, lor voi încerca mai jos să descriu mai amănunțit acest produs. ET BENZAR COMPETITION FEEDER-CU RECOMANDAREA LUI BENZÁR ZSOLT. Pentru început,...